miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Concert simfonic dedicat femeilor

    de - | 6 martie 2017, 11:19 AM | Cultură

    0

    Rusalka, Wally, Tosca, Mimi sau Aida, Canio, Cavaradossi, Rodolfo sau Prinţul Sou Chong,  sunt tot atâtea destine consumate în lumea imaginară a scenei de operă, pe care generaţii succesive de melomani le-au înconjurat cu emoţie şi pasiune, le-au împărtăşit extazul sau tristeţea, aducând de fiecare dată elogii muzicii, forţei ei dramatice şi abilităţii prin care arta a reuşit să le stârnească şi să le răscolească afectele.

    Splendide şi nemaiîntâlnite poveşti de dragoste, extraordinare melanjuri de drame şi iubiri, imense doze de măiestrii componistice, dar şi autografe  şi titluri de spectacole care au învins barierele timpului, acestea sunt ingredientele unuia dintre cele mai mari evenimente ale actualului parcurs concertistic, o întâlnire cu două dintre vocile de mare carieră ale acestui timp şi un maestru de orchestră, a cărui prezenţă  impune impecabilul.

    Arii şi duete de dragoste  într-o perfectă zidire de sunet şi cuvânt, dar şi numere corale inserate ca pastile de culoare, alcătuiesc tabloul unui CONCERT DE ZIUA FEMEII, aşezat în calendarul joii de 9 Martie 2017, o seară care începe la ora 19:00, în Sala Cercului Militar, şi care îi readuce în acest  benefic început de primăvară pe soprana Carmen Gurban, tenorul Marius Vlad Budoiu şi dirijorul  Gheorghe Victor Dumănescu.

    Apariţiile corale pregătite de Robert Daniel Rădoiaş reprezintă fragmente agreate din  operele Paiaţe, Trubadurul şi Traviata,  iar numere mari de balet, tablouri  instrumentale desprinse din Adriana Lecouvreur  (Francesco Cilea) sau Samson şi Dalila (Camille Saint Saens), pigmentează această splendidă gală a noului anotimp.

    CONCERT  DE ZIUA FEMEII PROGRAM

    ARII ŞI DUETE DE DRAGOSTE

    Din opere de Gaetano Donizetti, Giuseppe Verdi, Alfredo Catalani, Pietro Mascagni, Giacomo Puccini, Antonin Dvorak

    Dirijor GHEORGHE VICTOR DUMĂNESCU

    Solişti CARMEN GURBAN, MARIUS VLAD BUDOIU

    Cu participarea corului academic al Filarmonicii de Stat Arad

    Dirijor ROBERT DANIEL RĂDOIAŞ

    Gaetano Donizetti Don Pasquale – Uvertura

    Gaetano Donizetti Don Pasquale – Corul servitorilor

    Antonin Dvorak  Rusalka – Mnesicku na Nebe hlibokem

    Carmen Gurban

    Pietro Mascagni  Paiaţe – Vesti la giubba

    Marius Vlad Budoiu

    Pietro Mascagni  Paiaţe – Din, Don, suona vespero – cor

    Giacomo Puccini  Tosca  – E lucevan le stele

    Marius Vlad Budoiu

    Giuseppe Verdi Aida – Ritorna vincitor

    Carmen Gurban

    Giuseppe Verdi Rigoletto – Zitti Zitti moviamo a vendetta – cor de bărbaţi

    Giacomo Puccini Boema – O soave fanciulla Duetul Mimi – Rodolfo (actul I)

    Carmen Gurban/Marius Vlad Budoiu

     

    Camille Saint Saens Samson şi Dalilla – Bacchanale – balet

    Franz Lehar Ţara surâsului – Dein ist mein ganzes Herz

    Marius Vlad Budoiu

    Alfredo Catalani La Wally – Ebben? Ne andrò lontana

    Carmen Gurban

    Francesco Cilea Adriana Lecouvreur  – Judecata lui Paris – balet

    Giacomo Puccini Tosca – Duetul de dragoste Tosca – Cavaradossi (actul I)

    Carmen Gurban/Marius Vlad Budoiu

    Giuseppe Verdi Traviata – Corul matadorilor

    Giuseppe Verdi Traviata – Brindisi

    Carmen Gurban/Marius Vlad Budoiu/cor

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.