Concert pe Arena „Francisc Neuman”: „S-ar putea să fie zi de meci, dar există soluții de rezolvare”
Comunicat. Concertul organizat cu ocazia ediției din acest an a Zilelor Aradului va avea loc pe Arena „Francisc Neuman”. Anunțul a fost făcut de primarul Călin Bibarț în cadrul conferinței de presă susținută joi, 2 iunie 2022. Edilul a ținut să sublinieze faptul că toate evenimentele ce vor avea loc pe stadion vor fi discutate în prealabil cu cei aflați la conducerea Clubului UTA și vor fi organizate în așa fel încât suprafața de joc să nu aibă de suferit.
„Atât noi cât și clubul UTA suntem conștienți că întreținerea acestui stadion implică anumite cheltuieli și în acest context, pe lângă competiții sportive, vor trebui să existe și alt gen de evenimente aducătoare de venituri. În organizarea fiecărui eveniment ne vom consulta cu cei de la Clubul UTA și le vom solicita acordul. În ceea ce privește concertul din luna august, dânșii ne-au spus că, fiind weekend, s-ar putea să fie zi de meci, dar ne-au asigurat că există soluții de rezolvare a acestei probleme. Pasul doi a fost să identificăm soluția tehnică pentru a proteja gazonul. Este un prim test pe care sunt convins că-l vom trece, astfel încât pe viitor să putem organiza cât mai multe evenimente nu doar sportive ci și spectacole. Toate fac parte din viața unui oraș”, a explicat primarul Călin Bibarț.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)