sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Concert extraordinar al violonistului Gabriel Croitoru, sub bagheta lui Roberto Salvalaio, la Arad

    de Special Arad | 9 octombrie 2014, 12:31 PM | Cultură | Știri Arad

    0

    Numărat printre obişnuinţele simfonice universale, unitar prin concepţie şi eforturi de interpretare, Medalionul Mendelssohn, programat pentru seara de sâmbătă, 11 octombrie, de la ora 19, la Sala Palatului Cultural, reflectă debutul  epocii romantice  şi  se concentrează asupra reconfigurărilor de limbaj  de la începutul secolului al XIX-lea.  Fixând etape de carieră şi creaţie, Uvertura Hebridele, Concertul pentru vioară şi orchestră şi Simfonia a IV-a, în la major, Italiana, reprezintă  ópusuri de scenă, alese  demonstrativ.

    Dedicăm un program Mendelssohn, compozitorului care într-o viaţă scurtă, de numai 38 de ani, a scris 121 lucrări în toate genurile, vădind în clasicimul construcţiilor o imaginaţie vie şi un lirism pitoresc…” , a spus Alin Văcean, managerul Filarmonicii de Stat Arad.

    Întrunind similitudini de formă, textură şi tehnică instrumentală cu clasicii predecesori, Mendelssohn apelează la stimuli extra muzicali şi stabileşte, în conformitate cu limbajul nou al veacului, conexiuni cu literatura, istoria sau geografia. Felix Mendelssohn Bartholdy este cel care a dat viaţă „primului tablou marin al muzicii romantice” (Hebridele – 1830) – cel care deschide programul simfonic al serii – şi celei de a IV-a simfonii, supranumită Italiana şi inspirată şi ea la rândul ei din istoria, arta şi peisajele celei mai muzicale dintre peninsulele continentului.

    La  standarde similare de recunoaştere se ridică, totodată, marele favorit violonistic – Concertul în mi minor op. 64 – pregătit ca moment central al serii dirijate de maestrul Roberto Salvalaio şi argumentat instrumental de multiplul laureat internaţional, Gabriel Croitoru.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.