sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Control judiciar pentru Adrian și Alin Văcean după ce Tribunalul Arad a admis contestația celor doi

    de Ioana Costaș | 24 noiembrie 2025, 12:56 PM | Știri Arad | Topic special

    0

    Adrian Văcean, în vârstă de 66 de ani, și Alin Văcean, de 48 de ani, au fost plasați sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând din 24 noiembrie și până pe 22 ianuarie 2026.

    Măsura a fost dispusă după ce, astăzi, Tribunalul Arad a admis contestația celor doi împotriva arestului preventiv. În urma acestei hotărâri definitive, instanța a decis eliberarea celor doi și impunerea unor obligații specifice controlului judiciar.

    Reamintim că săptămâna trecută, cei doi frați au fost reținuți la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, iar ulterior arestați preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

    Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad „în data de 15 noiembrie, în jurul orei 17:00, inculpatul V.A., în vârstă de 66 de ani, în timp ce se afla în public, respectiv în incinta parcării complexului AFI Arad, a exercitat, împreună cu inculpatul V.A.C., în vârstă de 47 de ani, acte de violență fizică asupra persoanei vătămate M.F.G., prin aceea că inculpatul V.A. i-a aplicat o lovitură cu piciorul în membrul inferior drept al persoanei vătămate, iar inculpatul V.A.C. i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul și piciorul în timp ce persoana vătămată se afla căzută la pământ, persoana vătămată suferind leziuni traumatice care au necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale. De asemenea, inculpatul V.A., în aceeași împrejurare, a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate M.M.F., aplicându-i o lovitură cu palma în zona feței, cauzându-i leziuni care au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale. Totodată, s-a reținut că prin acțiunile lor violente, inculpații au tulburat ordinea și liniștea publică”.

    În 18 noiembrie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad „a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați, având în vedere gravitatea faptelor comise de aceștia, respectiv comiterea infracțiunilor în spațiul public, într-o zonă și la o oră intens circulate din municipiul Arad, în mod spontan, în urma unui conflict iscat în trafic cu persoanele vătămate, persoane necunoscute acestora. De asemenea, au fost avute în vedere urmările grave generate de acțiunile violente ale inculpaților, persoanei vătămate M.F.G. fiindu-i produse leziuni traumatice care au necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”.

    Adrian Văcean a declarat în 18 noiembrie, la intrarea în Judecătoria Arad, înainte de a fi judecată propunerea de arestare preventivă, că a fost vorba despre autoapărare.

    Bărbatul agresat de cei doi frați a suferit fractură la membrul inferior. Conflictul între părți a pornit de la o dispută în trafic.

    Citește și: Fostul director al Filarmonicii Arad, Alin Văcean și fratele său, Adrian Văcean, au fost reținuți pentru că au agresat un bărbat și o femeie în parcarea mall-ului AFI din Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.