Comunicat USR Arad





Parlamentarii PSD au demonstrat din nou că sunt mânați doar de interese de partid. Prin votul final dat asupra legii bugetului, reprezentanții puterii au oprit orice investiție a guvernului în educația și infrastructura medicală a Aradului, în acest an.
Situația este cu adevărat tristă pentru arădenii care realizează acum votul irosit în decembrie pentru Fifor sau Căprar, cei care din momentul în care au ajuns la București i-au și uitat. Probabil pentru că au îndrăznit să le ceară socoteală în stradă pentru atacul asupra statului de drept, locuitorii Aradului au fost pedepsiți în Parlament, atunci când aleșii PSD au votat împotriva intereselor județului nostru, respingând amendamentele depuse în favoarea arădenilor, fără a face ei înșiși vreunul. Deși nevoile o impuneau, cei doi nu au susținut finanțarea acelor proiecte atât de necesare. Deputatul Căprar a trimis în schimb un comunicat de presă, în care nu a scris niciun cuvânt despre Arad! Iar tot ce a făcut senatorul Fifor pentru arădeni au fost căteva declarații prin care se arăta îngrijorat de starea sistemului sanitar.Doar vorbe, fără fapte!
Au fost pierdute astfel cele 7 milioane de euro în investiții medicale absolut necesare spitalelor arădene sau 51,7 milioane de lei pentru reabilitare termică și lucrări de modernizare la un număr de 14 unități școlare precum și 18 milioane pentru drumuri pe care parlamentarii USR le-au susținut prin amendamente.
Pentru aceasta, USR Arad declanșează lupta cu acești politicieni cărora nu le pasă, în ciuda numeroaselor declarații, de ceea ce se întâmplă cu Aradul și locuitorii săi. Ne vom opune tuturor derapajelor acestor urmași demni ai partidului comunist, pentru care apărarea liderilor corupți este mai importantă decât bunăstarea propriilor alegători.
Comentariile portalului
Ca oricare om normal e clar că nu pot vota un extremist, da nici pe Nicușor Dan! Omu' repetă mereu că nu va face slegeri anticipate, iar asta înseamnă (...)
Da, au fost harnici muncitorii, probabil că au fost plătiți la timp, echipa doar și-a făcut datoria. Primarul se laudă și el, trebuie prezentate și realizări (...)
"s-a finalizat în doar 2 luni" - în doar DOI luni ? E puș și în titlu, să se vadă.