Comunicat USR Arad
Reprezentanții USR Arad fac apel la parlamentarii Puterii să nu ignore Aradul și arădenii și să susțină amendamentele care pot aduce bani pentru locuitorii județului, măcar acum în plen la votul final!
În ședința comună de luni, Parlamentul a adoptat, pe articole, proiectul legii bugetului, precum și bugetele și anexele a peste 20 de ordonatori de credite, în forma și cu amendamentele admise de către comisiile de buget-finanțe. Parlamentarii urmează să dea marți votul final asupra bugetului pe anul 2017.
Multe din amendamentele formulate de către reprezentanții Aradului au fost respinse, ajungându-se în unele cazuri ca, la sugestia Executiului, parlamentarii alianței de guvernare PSD-ALDE să-și respingă chiar și propriile amendamente!
„Practic, PSD exhiba aceeaşi atitudine de concentrare a deciziei la guvern, de excludere a agorei politice, a parlamentului. Nu mai există argumente ci doar atitudine discreţionară, ermetism, opacitate”, a declarat senatorul Adrian Wiener după respingerea amendamentelor care ar fi adus 7 milioane de euro în investiții medicale absolut necesare spitalelor arădene.
„Sper ca în ultimul ceas, arădenii să capete banii pe care îi merită. Dacă și acum, după ce mii de oameni au ieșit în stradă, parlamentarii PSD se gândesc doar la propriul partid și nu la cei pe care îi reprezintă din județul Arad,atunci au mers degeaba în Parlament”, a adăugat deputatul Sergiu Vlad.
Reamintim că parlamentarii USR Arad au mai solicitat de la bugetul național, 51,7 milioane pentru reabilitare termică și lucrări de modernizare la un număr de 13 unități școlare din municipiul Arad, plus încă una în Ineu. Alte18 milioane sunt necesarepentru modernizarea Drumului județean 709 şi Drumului județean 792C Arad – Pâncota – Buteni. Niciuna dintre aceste cereri nu a găsit susținere din partea parlamentarilor majorității.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)