Comunicat parlamentari PNL Arad





Parlamentarii liberali Eusebiu Pistru, Ioan Cristina şi Glad Varga reclamă faptul că amendamentele pe care le-au formulat, la Legea Bugetului de Stat, au fost respinse pe linie.
„Trebuie să se înţeleagă faptul că aceste amendamente, prin care ceream bani pentru finalizarea Inspectoratului şcolar şi a Palatului Copiilor, pentru locuinţe destinate tinerilor, pentru Şcoala Sportivă sau Catedrala nouă, nu sunt cerinţe ale PNL, politice, ci sunt solicitările arădenilor. E clar că interesul politic a fost mai important decât interesul Aradului”, a afirmat deputatul Glad Varga.
„Până şi amendamentul privind finanţarea centurii ocolitoare a oraşului Chişineu-Criş, un oraş cu primar PSD, a fost respins la vot, din cauza orgoliului politic. Majoritatea PSD a votat împotriva propriului primar, doar pentru că propunerea a venit de la PNL”, a declarat celălalt deputat PNL arădean, Eusebiu Pistru.
Senatorul Ioan Cristina confirmă că, prin acest refuz pe „bandă rulantă”, i s-a confirmat că PSD nu doreşte binele Aradului „Într-un fel, am fost realişti. Ne aşteptam ca amendamentele promovate de noi să fie respinse. Interesele arădenilor au fost lăsate la o parte din motive politice. Aceasta este guvernarea PSD: Dă cu o mână şi ia cu zece. PSD îi pedepseşte încă o dată pe arădeni, aşa cum a făcut-o şi în guvernările social-democrate anterioare”, a completat Ioan Cristina.
Comentariile portalului
Nene Rasputin....tine si de bun simt, adica daca zice ca se prezinta si dupa, de fapt, nu se prezinta, e clar ca ii lipseste bunul simt. Asta vrem, un (...)
Oare în afară de Soros mai cunoasteti alte persoane? Inchiderea fabricii de la Arad este, intr-adevar, o nenorocire, insa prin faptul ca aruncati cu eterna placa „Soros” tot ce faceti (...)
Atunci specifici de la început că nu te duci... nu afirmi că vei merge la toate dezbaterile televiziunilor și te lași așteptat cu scaunul gol, nu? Despre asta (...)