Comunicat Glad Varga, deputat PNL Arad





Deputatul liberal, Glad Varga, solicită conducerii Camerei Deputaților să rezolve problema tehnică a sistemului de votului electronic din Parlament:
„Ieri, la ședința de dezbatere a bugetului, parlamentarii au fost nevoiți să voteze cu mâinile în aer. Consider că este extrem de important ca fiecare vot din Parlament să se cuantifice în mod corect, iar pentru ca acest lucru să se întâmple, sistemul votului electronic, care este pus la dispoziția fiecărui parlamentar, trebuie să funcționeze. Momentan nu putem să folosim această resursă, votăm cu mâinile, o metodă mai puțin productivă și exactă.
În plenul Cameri Deputaților sunt dezbătute și urmează a fi votate proiecte de lege importante, iar faptul că nu se poate utiliza o metodă transparentă și precisă de a exprima voturile parlamentarilor, poate duce către confuzie și erori cu urmări grave.
Solicit conducerii Camerei să soluționeze această problemă tehnică pentru a nu exista loc de interpretări și pentru ca fiecare parlamentar să își desfășoare activitatea într-un mod productiv și clar definit”, a conchis deputatul PNL, Glad Varga.
Comentariile portalului
Oare în afară de Soros mai cunoasteti alte persoane? Inchiderea fabricii de la Arad este, intr-adevar, o nenorocire, insa prin faptul ca aruncati cu eterna placa „Soros” tot ce faceti (...)
Atunci specifici de la început că nu te duci... nu afirmi că vei merge la toate dezbaterile televiziunilor și te lași așteptat cu scaunul gol, nu? Despre asta (...)
== TELEORMANUL ARDEALULUI == SAU LUPENI CU TRAMVAIE == SCARBA MI E == TRAIASCA FANARIHOTZII ARADENI ==