Comunicat Cătălin Mihalache, USR Arad





Prefectura Arad, reprezentantul în teritoriu al guvernării PSD, girează încălcarea de către administrația Falcă a obligațiilor privitoare la transparența în procesul decizional, dovedind o înclinație similară pentru modul discreționar și autoritar de administrare.
Amintim cetățenilor că USR Arad a derulat o campanie împotriva majorării cu 25% a impozitelor de către administrația locală, campanie care a condus la revenirea taxelor la valorile de anul trecut. În cadrul acestui demers, hotărârea prin care au fost majorate taxele in luna decembrie 2017, a fost atacată prin depunerea unei plângeri prealabile, care reclama nerespectarea termenului prevăzut de legea transparenței. O copie a documentului a fost depusă, pentru informare, la Instituția Prefectului.
Deși majorarea de taxe fusese abrogată încă din luna ianuarie, la o lună după ce sesizarea a rămas fără obiect, prefectura Arad a ținut să aducă o justificare atât pentru încălcarea transparenței decizionale de către CLM Arad, cât și pentru lipsa de motivare a demersului de creștere a taxelor.
Cătălin Mihalache, avocat – USR Arad: ”Instituția Prefectului ne-a explicat cum administrația Falcă nu era obligată să respecte termenul prevăzut de legea transparenței, invocând caracterul de ”urgență”, la care nici măcar inițiatorul proiectului nu a făcut referire. La niciun moment, fie la inițiere, fie la atunci când a fost reclamată nerespectarea celor 30 de zile de transparență, CLM Arad sau primarul nu au apelat la această justificare. Deși a fost în poziția de a fi doar informată cu privire la atacarea unui act al CLM Arad, prefectura s-a erijat în apărător al administrației locale, susținând politica netransparentă de luare a deciziilor, în loc să urmărească interesul cetățenilor. Acesta este un exemplu clar al modului în care instituțiile statului preferă să găsească o cale de a respinge cererile adresate de cetățeni, în loc să facă eforturi pentru a le proteja interesul.”
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)