Comunicat Adrian Wiener, senator USR Arad





Într-o țară unde forul legislativ și totodată instituția cu cea mai largă reprezentativitate – Parlamentul – are numeroși demnitari cu probleme legale, Uniunea Salvați România consideră că proiectul ”Fără penali în funcții publice” este o reacție normală a societății, care decide astfel să se apere.
Acest fenomen nu ar fi existat într-o democrație autentică, susținută de o clasă politică morală. Cei lipsiți de integritate trebuie filtrați si excluși de propriile organizații, ceea ce la noi nu se întâmplă. Sunt numeroase exemplele de politicieni cercetați penal care au candidat la Parlament pentru a se ascunde în spatele unei imunități nejustificate. Arhicunoscut este cazul familiei Cosma, care a trimis în forul legislativ, din partea PSD, pe Andreea Cosma, inculpată într-un dosar de cercetare penală, pentru complicitate la abuz în serviciu. În calitate de notar, mezina familiei Cosma a acceptat să autentifice contracte de vânzare cumpărare prin care au fost înstrăinat mai multe imobile ale CJ Prahova, fără respectarea normelor legale în vigoare, cu un prejudiciu estimat la peste 17 milioane de lei.
Adrian Wiener, senator USR Arad: „România este la ora actuală sub conducerea unei clase politice captive, subordonate unor grupuri de interese, de multe ori transpartinice. Politicienii certați cu legea au ajuns să reglementeze în favoarea infractorilor. Legile justiției sunt mutilate pentru a servi celor care au prejudiciat statul, iar acum doresc să evite sancțiunile și să beneficieze nestingheriți de avantaje.
O clasă politică lipsită de anticorpii democrației a condus la inițiativa ”Fără penali în funcții publice”, promovată astăzi de USR. Atunci când partidele nu schimbă nimic din mecanismele de selecție și promovare, singura soluție este reacția populară. Prin susținerea proiectului de eliminare a condamnaților penali din funcțiile publice, cetățenii protestează față de imoralitate marilor partide din România. Majoritatea celor care au semnat până acum pe listele, au menționat revolta față de politicienii corupți, care ignoră nevoile societății în favoarea propriilor interese.”
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)