joi, 18 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Comuna Moneasa a rămas fără curent, pentru neplata facturii. La cât se ridică suma datorată companiei Enel

    de Adriana Barbu | 10 februarie 2023, 8:47 AM | Administraţie | Moneasa | Știri Arad

    3

    Furnizorul de energie electrică ENEL a „debranșat” pentru a doua oară comuna Moneasa – în decurs de nici trei luni – de la iluminatul stradal, pentru neplata facturilor. Singura stațiune de interes național de la noi din județ se cufundă şi ea în beznă. Bezna s-a instalat iarăși pe străzile stațiunii și ale comunei după ce ENEL a decis să întrerupă ieri furnizarea energiei electrice. Din informațiile pe care le avem, suma se ridică la aproximativ 9500 de euro, o sumă deloc de neglijat.

    Subiectul a fost făcut public încă de dimineață, de președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, care a insistat, desigur, dincolo de evidența tristă că Moneasa, o staţiune în moarte clinică, e în beznă, pe neînțelegerile politice între conducerea CJA și edilul din Moneasa şi pe faptul că degeaba a fost refăcut drumul până la Moneasa dacă staţiunea e lăsată de izbelişte.

    Faptul că Moneasa a rămas în beznă, pentru a doua oară în ultimele luni (prima dată s-a întâmplat chiar în preajma sărbătorilor), a fost confirmată de reprezentanții HoReCa din stațiune: „E beznă aici, la noi”, ne-au spus triști aceştia.

    UPDATE

    Primarul comunei Moneasa, Ioan Herbei, a declarat pentru Agerpres că Enel a tăiat iluminatul stradal fără niciun avertisment, pentru facturi pentru care solicitase lămuriri din cauza tarifelor. Potrivit corespondentului Agerpres, primarul Monesei confirmă că „de două zile ne-au lăsat în beznă, pentru facturi neplătite de 32.000 de lei. Este vorba de facturi pentru perioada 31 mai – 15 decembrie, care însumează 14.604 lei, şi o altă factură emisă doar pentru octombrie 2022, de 14.960 lei, adică mai mult decât pe şase luni. Noi am cerut lămuri la ENEL pentru aceste diferenţe, dar şi cu privire la preţul de 2,4 lei pe kw/h la care am fost taxaţi, mult peste tarifele plătite de alte administraţii locale. Fără să primim răspuns şi fără un avertisment, ne-au tăiat curentul”. Edilul mai susține că ar fi semnat un ordin de plată şi aşteaptă reluarea alimentării de către Enel.

    Vor reveni cu poziția companiei ENEL de îndată ce aceasta ne va oferi un răspuns.

    UPDATE

    Moneasa, din nou branșată la curent. Compania Enel și viceprimarul dezmint afirmațiile primarului

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    7 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.