miercuri, 1 mai, 2024

Special Arad Logo

    Compania de Apă Arad a pierdut procesul cu fostul director Marius Toma, e obligată să îl reangajeze și trebuie să-i plătească salariile din urmă

    de Mihai Todoca | 10 iunie 2020, 1:00 PM | Știri Arad | Topic special

    0

    Circul disponibilizărilor de la Compania de Apă de anul trecut are ecouri și în prezent, mai ales după ce fostul șef al Departamentului de Mediu/Calitate din cadrul aceleași societăți, Marius Ștefan Toma, a câștigat procesul intentat împotriva deciziei de concediere.

    Căzut în dizgrația nașului (la prima căsătorie) Gheorghe Bănățean, managerul Companiei de Apă, Marius Toma a fost nevoit, fiind pus pe lista de concedieri alături de alte 170 de persoane, în urma unui simulacru de test, să plece din societatea în care, la un  moment dat, a mai deținut chiar funcția de director tehnic (însă, atunci, directorul general avea alte sentimente față de el…). Concedierea s-a produs în luna noiembrie a anului trecut, însă Marius Toma nu a stat liniștit ca mulți alții și a contestat în instanță decizia, în plus cerând salariile și despăgubiri morale.

    Sentința magistraților de la Tribunalul Arad, în prima instanță ce-i drept, îi dă dreptate fostului șef de departament, i se dau înapoi și salariile pentru lunile în care a fost disponibilizat, însă daunele morale pe care le-a solicitat ii sunt refuzate.

    Iată Sentința pe scurt:

    „Admite în parte contestaţia formulată de contestatorul Toma Ştefan Marius în contradictoriu cu intimata Compania de Apă Arad SA, având ca obiect contestaţie decizie de concediere şi, în consecinţă: Anulează decizia de concediere nr. 447/28.10.2019. Obligă intimata să reintegreze contestatorul în funcţia deţinută anterior şi la plata către acesta a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data de 01.11.2019. Respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor morale. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Arad. Pronunţată la data de 25.05.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
    Document: Hotarâre  218/2020  25.05.2020”

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.