A fost finalizat rezervorul de apă potabilă din Hălmagiu
Directorul general al Companiei de Apă Arad S.A, ing. Gheorghe-Vasile Borha, și președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, alături de echipa care a implementat acest proiect au efectuat o nouă vizită de lucru la Hălmagiu pentru a verifica stadiul investiției. Lucrările sunt finalizate, iar în această etapă au fost realizate testele tehnice necesare, care au confirmat buna funcționare a instalațiilor și respectarea parametrilor prevăzuți în proiect.
Rezervorul este integrat în sistemul de automatizare SCADA, care monitorizează permanent nivelul apei prin intermediul senzorilor de nivel și permite gestionarea în timp real a funcționării sistemului de alimentare cu apă. În perioada următoare va avea loc recepția la terminarea lucrărilor.
Rezervorul, realizat din beton armat, este de tip suprateran și are o capacitate de 500 de metri cubi. Investiția, în valoare de peste 3 milioane de lei, a fost finanțată din fondurile proprii ale Companiei de Apă Arad SA.
„Noul rezervor asigură cantitatea necesară de apă, iar alimentarea se realizează printr-o nouă stație de pompare. Calitatea apei este menținută printr-un sistem automat de postclorinare. Obiectivul este supravegheat permanent și este dotat inclusiv cu panouri fotovoltaice, pentru un consum mai eficient de energie”, a declarat directorul Companiei de Apă Arad, Gheorghe-Vasile Borha.
Prin această investiție sunt rezolvate problemele care au afectat în trecut alimentarea cu apă în localitățile Bodești și Bănești, iar locuitorii din comunele Hălmagiu și Vârfurile vor beneficia de un sistem mai sigur și mai fiabil, cu un risc semnificativ redus de întreruperi.
Finalizarea rezervorului reprezintă încă un pas important în programul de modernizare a infrastructurii de apă derulat de Compania de Apă Arad SA pentru creșterea calității și siguranței serviciilor oferite arădenilor.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)