Comisia Europeană declanșează procedura de deficit bugetar excesiv în cazul României





Declanșarea procedurii de deficit excesiv (EDP) este ”justificată” în cazul României, arată Comisia Europeană într-un raport privind țara noastră dat publicității vineri. Raportul urmărește adoptarea de către România a unei strategii bugetare pentru perioada 2020-2022, care se estimează că va duce la un deficit public ce depășește valoarea de referință de 3 % prevăzută de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pentru anii 2019, 2020 și 2021. Din raport rezultă că România nu respectă criteriul deficitului definit în tratat și că deschiderea unei proceduri de deficit excesiv este, prin urmare, justificată.
„Din cauza calendarului de implementare, legea va majora semnificativ cheltuielile publice privind pensiile într-o perioadă scurtă de timp. Este principalul motor al creșterii rapide prevăzute pentru bugetul general și al riscurilor ridicate pentru sustenabilitatea fiscală”, se arată în explicațiile Comisiei.
În plus, legea nu este însoțită de măsuri care să majoreze participarea la muncă și durata vieții profesionale dincolo de minimul legal, care sunt esențiale pentru viabilitatea sistemului de pensii.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am spus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)