CM 2014: Klose i-a egalat recordul lui Ronaldo





Miroslav Klose l-a egalat pe brazilianul Ronaldo şi sunt împreună golgheterii all-time ai Cupei Mondiale de fotbal, cu 15 goluri, după ce atacantul german a marcat un gol în remiza obţinută de Germania în faţa Ghanei, 2-2, sâmbătă, la Fortaleza, în Grupa G a turneului final din Brazilia.
Klose se află a patra Cupă Mondială, în timp ce Ronaldo a reuşite cele 15 goluri în doar trei ediţii ale competiţiei (1998, 2002, 2006), iar în 1994 a fost în locul Selecao, dar fără a juca vreun minut.
Ambii jucători au marcat golul cu numărul 15 împotriva Ghanei, la turneul găzduit de ţara rivalului: Ronaldo în 2006, la ediţia din Germania, iar Klose la Fortaleza, în patria lui Ronaldo.
Atacantul de 36 de ani al lui Lazio, care a devenit şi cel mai vârstnic marcator din istoria Cupei Mondiale, intrase în joc de doar două minute când a marcat golul de 2-2, în minutul 71 al partidei cu Ghana, în urma unui corner.
Klose a înscris cinci goluri, toate cu capul, la CM 2002, din Coreea de Sud şi Japonia, unde Germania a pierdut finala în faţa Braziliei, în 2006 a fost golgheterul turneului din Germania, cu 5 goluri, Nationalmannschaft terminând pe locul trei, pentru ca în 2010, în Africa de Sud, a mai adăugat patru goluri şi l-a egalat pe compatriotul său Gerd Mueller, cu 14 reuşite, Germania încheind din nou pe ultima treaptă a podiumului.
Klose şi Ronaldo îi devansează în ierarhia all-time pe Gerd Mueller (14 goluri), pe francezul Just Fontaine (13 goluri, toate la CM 1958) şi pe brazilianul Pele (12 goluri).
Miro Klose este şi golgheterul all-time al naţionalei germane, cu 70 de goluri în 133 de jocuri.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)