Hațegan va arbitra reeditarea finalei Campionatului Mondial, Franța vs. Croația!

Federația Română de Fotbal a anunțat pe site-ul oficial că două brigăzi de arbitri din România au fost delegate pentru a conduce meciurile Franței din luna septembrie.
Istvan Kovacs va conduce la centru meciul dintre Suedia și Franța, ce se va disputa pe 5 septembrie, la Solna, în cadrul primei etape din cadrul Grupei 3 a Ligii A din Liga Națiunilor. Acesta va fi ajutat la margine de asistenții Vasile Marinescu și Ovidiu Artene, în timp ce Marius Avram va fi arbitru de rezervă.
Trei zile mai târziu, la data de 8 septembrie, Franța va juca împotriva Croației, pe „Stade de France”, o reeditare a ultimei finale a Campionatului Mondial! În vara anului 2018, la Moscova, Franța a învins Croația cu scorul de 4-2 și s-a încoronat pentru a doua oară în istorie campioană mondială. Arădeanul Ovidiu Hațegan va arbitra această întâlnire. El îi va avea ca asistenți pe Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe, iar cel de-al patrulea oficial va fi Sebastian Colțescu.
Reamintim că în urmă cu o săptămână, Ovidiu Hațegan a fost cel de-al patrulea arbitru la finala UEFA Champions League, atunci când Bayern Munchen a trecut cu scorul de 1-0 de Paris Saint Germain.
Comentariile portalului
E bine ca am fost laudati ca facem parte ca oras din circuitul oraselor verzi, ii invit pe cei responsabili cu proiectul in Arad sa se plimbe prin oras la (...)
Asta circula azi dimineata pe Victoriei ca un nebun
Indiferent ce comentarii postam, acel stejar nu se va mai intoarce si cel care va fi plantat in locul lui in cazul in care va mai fi plantat vreun copac (...)