joi, 2 mai, 2024

Special Arad Logo

    Clubul Lions strânge fonduri la Balul Caritabil pentru amenajarea unui spațiu dedicat tinerilor care ies din sistemul de protecție

    de Special Arad | 21 noiembrie 2022, 10:04 AM | Știri Arad

    0

    Sala Ferdinand (foto arhivă)

    Clubul Lions Arad organizează tradiționalul Bal Caritabil, vineri, 25 noiembrie, în Sala Ferdinand a Palatului Administrativ. Prin intermediul acestui eveniment clubul va strânge fonduri pentru amenajarea unui spațiu din Casa Orhideea de la Beliu, în care să își poată desfășura activitatea tinerii care ies din sistemul de protecție.

    În viitorul spațiu, tinerilor li se va asigura inclusiv cazarea până la reintegrarea socio-profesională a acestora și găsirea unei locuințe. Termenul de execuție a lucrărilor este luna iunie 2023, iar cheltuielile necesare sunt de 20.000 lei, din care Clubul Lions își propune să contribuie cu 10.000 lei.

    „De 28 de ani Clubul Lions Arad servește neîntrerupt comunitatea arădeană.
    Vă invităm și în acest an să fiți parte din proiectele noastre participând în data de 25 noiembrie la Balul Caritabil, organizat în mod tradițional de Clubul Lions Arad în sala Ferdinand din cadrul Primăriei Municipiului Arad.
    Persoanele dornice să contribuie la proiectul enunțat pot achita o contribuție minimă de participare de 400 lei/pers la Balul Caritabil în contul asociației:RO85BTRL00201205D80014XX sau prin caseria asociației pană cel târziu în data de 24 noiembriei.Persoana desemnată fiind domnul Liviu Vilagoș tel: 0040 728 646 949.
    Precizăm că persoanele fizice pot achita suma sub formă unei contribuții bănești și persoanele juridice pot sponsoriza asociația conform prevederilor legale în materie.
    Pentru orice detalii suplimentare va stăm la dispoziție Cătălin Dobrescu secretarul LCA tel: 0040 744 396 213 și Aurelian Roland Boiț președintele LCA tel: 0040 728 669 558.
    Vă așteptăm cu drag la Balul LCA unde veți avea parte de un eveniment de înaltă ținută cu program muzical live și Dj presărat cu mici momente artistice, modă, tombolă, licitație și binențeles multă voie bună!”
    , transmite Clubul Lions Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.