joi, 2 mai, 2024

Special Arad Logo

    Ciucă și Ciolacu anunță măsuri dure pentru acoperirea deficitului bugetar: eliminarea posturilor vacante în administrație, comasări de instituții, scăderea indemnizațiilor, eliminarea anumitor vouchere de vacanță

    de Special Arad | 31 iulie 2023, 7:45 PM | Politikos

    1

    (foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

    Șefii Coaliției PSD-PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, au anunțat luni prin postări pe rețelele sociale că au căzut de acord asupra unor tăieri de cheltuieli estimate la 6 miliarde de lei în acest, precum și creșteri de taxe în valoare similară, pentru a acoperi deficitul bugetar.

    Cei doi lideri au anunțat tăierea unor sporuri nejustificate, comasări și desființări de instituții, fără a da exemple concrete.

    De asemenea, Ciucă și Ciolacu au anunțat că guvernul va reduce numărul de funcții de conducere în sistemul public și va plafona îndemnizațiile de conducere la firmele de stat.

    În plus, redevențele plătite de companiile care închiriază terenuri de la stat vor fi majorate cu rata inflației, a spus Ciolacu.

    Printre măsuri se numără și limitarea salariilor șefilor de instituții publice autonome aflate în coordonarea Parlamentului la cel mult de șase ori indemnizația brută a unui ministru, iar a celorlalți angajați la maximum 80% din salariul conducătorului instituției.

    Ce a spus Marcel Ciolacu:

    „Am reușit astăzi, alături de partenerii de guvernare, să cădem de acord asupra unui plan extins pentru reducerea la maximum posibil a cheltuielilor statului.

    Principiul care stă la baza acestui plan este că, în efortul de diminuare a deficitului bugetar, greul trebuie să-l ducă mai întâi #statul, nu cetățeanul și mediul privat!

    Am identificat, astfel, zeci de măsuri care, dincolo de eliminarea celor 200.000 de posturi bugetare neocupate, vor duce la tăierea unor sporuri nejustificate, la comasări și desființări de instituții. Reducem numărul de funcții de conducere în sistemul public și plafonăm îndemnizațiile de conducere la societățile de stat. În plus, introducem un sistem mai clar de monitorizare a indicatorilor de performanță pentru autoritățile de stat în scopul favorizării proiectelor și investițiilor care chiar fac diferența. Vom forța procesul de descentralizare a unor decizii, mai ales pentru a construi un cadrul legal pentru consorții sau parteneriate de achiziții centralizate. Doar așa vor exista economii importante și constante, pe termen lung, la bugetul de stat.

    În același timp, resursele naturale, aflate în proprietatea statului, nu vor mai fi concesionate la prețuri ridicole: de aceea, primul pas este actualizarea tuturor redevențelor cu rata infației!

    Impactul măsurilor de reducere a cheltuielilor statului va fi de circa 5.8- 6 miliarde de lei până la finalul anului. Suma va fi aproximativ egală cu ceea ce ne propunem să aducem ca venituri suplimentare la buget prin eliminarea unor excepții fiscale. Fiindcă așa credem că este corect: să existe un efort comun, distribuit echilibrat în societate, pentru un stat mai suplu și mai eficient, în care să existe mai multă echitate și transparență!”

    Ce a spus Nicolae Ciucă:

    „Am convenit, astăzi, în Coaliție, o consolidare echilibrată a bugetului de stat, raportată la cheltuieli și venituri. Astfel, ne dorim să asigurăm o dezvoltare robustă a României în următorii ani, dar și să ne încadrăm, anul acesta, într-o cotă de deficit bugetar agreată cu organismele internaționale.

    Am căzut de acord ca, pentru anul 2023, să avem o economie la buget de aproximativ 12 miliarde de lei. Aceasta va fi compusă, simetric, din aproximativ 6 miliarde lei provenite din reducerea cheltuielilor și aproximativ 6 miliarde lei din asigurarea de noi venituri.
    Așa cum am mai spus și cu alte ocazii, am considerat obligatoriu ca, înainte de orice discuție despre veniturile la buget și eforturi cerute mediului de afaceri sau populației, să avem o decizie despre reducerea cheltuielilor statului și despre viziunea creșterii economice a României pe termen mediu și lung. În momente ca acestea, statul trebuie să fie primul care dă dovadă că este gata să se eficientizeze pentru a asigura dezvoltarea României.

    Referitor la reducerea cheltuielilor în sistemul bugetar am agreat asupra câtorva zeci de măsuri, dintre care am să menționez câteva:
    Reducerea cu minim 20% a numărului de secretari de stat și reducerea la jumătate a numărului de membri ai cabinetelor autorităților locale (președinți și vicepreședinți de consilii județene, primari, viceprimari) și ai reprezentanților autorității centrale în teritoriu (prefecți și subprefecți);

    Reducerea numărului de funcții de conducere de la 12 la 8 procente din totalul angajaților, desființarea funcției publice de șef de birou și creșterea numărului de persoane din subordinea celor ce dețin funcții de conducere.

    Comasarea între instituții subordonate Parlamentului, Guvernului sau ministerelor. Descentralizarea unor servicii, precum și prioritizarea programelor naționale de investiții.

    În companiile de stat va fi redus cu 50% numărul consilierilor persoanelor din conducere. Numărul membrilor consiliilor de administrație va fi redus la cel mult 7 persoane, iar al celor din Comitetele de specialitate va fi redus la 5.

    Totodată, indemnizațiile cuvenite acestora vor fi reduse la echivalentul a trei salarii medii brute pe ramura de activitate, dar nu mai mult decât indemnizația lunară a unui secretar de stat. În plus, vor fi limitate salariile de bază ale personalului cu funcții de conducere în companiile de stat.

    Va fi creat cadrul legal pentru consorții/parteneriate de achiziții centralizate, la nivelul ministerelor cu OPC, precum și între UAT-uri județene și instituțiile publice subordonate din responsabilitatea altor UAT-uri.

    Acordarea voucherelor de vacanță doar pentru funcționarii publici care au salarii lunare mai mici de 10.000 de lei brut.

    Pentru instituțiile publice autonome aflate în coordonarea Parlamentului se va institui o taxă specifică de 80% asupra rezultatului net, dar nu mai puțin de 50% din valoarea taxelor/tarifelor specifice. Salariile conducătorilor acestor instituții vor fi limitate la cel mult de șase ori indemnizația brută a unui ministru, iar a celorlalți angajați la maximum 80% din salariul conducătorului instituției.

    Comasarea a minimum 20% din institutele de cercetare/dezvoltare existente, astfel încât să se reducă cheltuielile de personal cu 15% și desființarea celor care nu mai sunt relevante în actualul context socio-economic.

    Cred cu tărie, în continuare, că trebuie să fim foarte atenți la utilizarea eficientă a investițiilor majore care au intrat și vor intra în România și la atragerea fondurilor din PNRR. De asemenea, este necesar ca, împreună cu specialiștii noștri, să creăm un grup de lucru permanent, care să gândească o proiecție multianuală, care să dea un ”boost” economiei României.”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    1 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.