Cioloș: „Florin Cîțu mi-a spus că are nevoie de mandat de la partid pentru negocieri. Vineri vom vedea ce decizie au luat”





Dacian Cioloș a declarat miercuri seara, după întâlnirea cu liderii PNL și UDMR, că obiectivul său este să dea un guvern României „cât mai repede” și în acest sens așteaptă un răspuns de la Florin Cîțu și Kelemen Hunor vineri, când urmează o nouă întâlnire. Până atunci, liderii celor două partide ar urma să primească mandate pentru negociere de la formațiunile pe care le conduc, potrivit Digi24.
Dacian Cioloș a declarat următoarele: „Am avut în această seară o întâlnire cu liderii PNL, UDMR și cu liderul minorităților, practic fosta coaliție de guvernare. Le-am expus planul meu, odată ce am fost desemnat premier de către președintele Klaus Iohannis, că intenția mea este să formez un guvern, iar prioritatea pentru formarea unui guvern este refacerea coaliției.
Le-am spus că acesta este obiectivul, în jurul unui program de guvernare care să cuprindă măsuri prioritare atât pentru gestionarea pandemiei, cât și pentru gestionarea creșterii prețurilor la energie, dar și începerea implementării PNRR, care aduce și bani în economie, dar are acolo și reforme care sunt importante pentru întărirea statului. Asta este prima prioritate.
Obiectivul meu, și obiectivul partidului pe care îl reprezint, este să dăm un guvern României cât mai repede, să mergem cu o soluție în Parlament, cât mai rapid, pentru că dată fiind situația, gravitatea situației, cred că nu putem aștepta discuții foarte lungi. În mod normal și natural am venit spre PNL și UDMR, pentru că din punctul nostru de vedere nu există altă formulă de construcție majoritară în Parlament, la care noi să participăm…”.
Citește declarația completă de Digi24.ro.
Comentariile portalului
Măcar de redacția ar avea prezența de spirit să ocolească elegant subiectul. Dar pe deasupra că exact cum și statisticile evidențiază - suntem mediocrii, mai și (...)
Povesti .de ce nu se da numele firmei????sau este doar pt propaganda globalistă??????
Două treimi sunt de acord cu reducerea personalului bugetar. Cealaltă treime sunt bugetarii. Lăsând gluma la o parte, din personalul bugetar fac parte și medicii. Avem excedent de (...)