vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ciclonul care a făcut ravagii în Italia se îndreaptă și spre România. Ce fenomene meteo ne așteaptă

    de - | 18 mai 2023, 9:09 AM | Naţional

    0

    Țara noastră va fi afectată, iar până la sfârșitul lunii mai sunt așteptate ploi torențiale și căderi de grindină. Ciclonul mediteranean care a făcut ravagii în Italia se îndreaptă spre estul Europei.

    Vorbim de fenomene de instabilitate accentuate datorate sistemului format în Marea Mediterană, acest ciclon care a acționat în special asupra Italiei și nu în ultimul rând asupra Mării Adriatice, pentru că acestea au fost zonele cele mai afectate. În Italia cantitățile de precipitații s-au apropiat chiar și de 200 de litri pe metru pătrat în 24 de ore. A fost cod roșu în zonele afectate. El s-a deplasat, a afectat și centrul Europei, iată că și Croația este sub cod roșu„, a declarat la Digi 24, Elena Mateescu, director ANM.

    „(n.red Ciclonul) se va deplasa până în zona de est, sud-est a Europei (…) și cu siguranță rămân de interes și zonele din partea de sud, sud-est și est până săptămâna viitoare. Dar până săptămâna viitoare, și pe parcursul nopții și chiar și mâine vor mai rămâne de interes, sub influența acestui ciclon zone din Oltenia, Banat, Crișana și Maramureș pentru că el încă își mai produce efecte având în vedere încărcarea cu umezeală„, a precizat directorul ANM.

    În plus, în următorul interval de timp sunt așteptate și căderi de grindină: „Cu siguranță, noi, aflându-ne totuși la periferia estică a acestui sistem frontal am avut cantități importante de precipitații, în special în zona sud-vestică a țării, acolo unde a fost în vigoare avertizarea meteorologică de cod galben. Valorile cantităților de precipitații, prin acumulare, au depășit chiar și la nivel local 30-40 de litri pe metru pătrat. Însă instabilitatea va fi de interes și în următoarea perioadă, pentru că vorbim în continuare de posibilitatea să consemnăm averse torențiale însoțite de descărcări electrice, izolat căderi de grindină, pentru că la acest sfârșit de săptămână cresc și temperaturile, ne vom apropia din nou de 28 de grade Celsius și chiar și vineri și sâmbătă, inclusiv în Capitală, la o maximă de 27-28 de grade, fapt care aduce fenomene specifice instabilității și vom vorbi de averse cu caracter torențial„, a afirmat Elena Mateescu.

    Mai multe detalii AICI

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.