Un ciclon lovește puternic România și aduce zăpadă de Crăciun
Meteorologul ANM, Mihai Huștiu, a explicat că un ciclon mediteranean afectează România și începând din noaptea de 22 spre 23 decembrie, vremea se răcește considerabil. În mai multe zone din țară va fi un Crăciun ”ca pe vremuri” cu ninsori abundente, în special în zonele montane.
În centru, nord și în zonele montane va ninge abundent și vom avea temperaturi de până la -10 grade, în timp ce în București și în sud-estul țării sunt așteptate ploi însemnate cantitativ și vânt foarte puternic, inclusiv în ajunul Crăciunului.
Luni și marți, valorile termice se vor situa în continuare în general peste mediile climatologice. Înnorările și precipitațiile se vor extinde dinspre vest și vor cuprinde treptat toate regiunile. La munte, în vest și în nord vor predomina ninsorile, în centru, sud-vest și est precipitațiile vor fi mixte și vor determina depuneri de polei, iar în rest mai ales ploi. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în masivele sudice și în Dobrogea.
Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 0 și 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 și 6 grade, ușor mai coborâte în depresiunile Carpaților Orientali, dar și mai ridicate în Dobrogea, spre 9 grade. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse va fi ceață.
Miercuri, valorile termice vor fi apropiate de cele specifice datei în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi noros și vor fi precipitații în toate regiunile, mixte în vestul, sud-vestul, centrul și nordul țării și predominant sub formă de ploaie în rest. La munte va ninge. Cantitățile de apă vor fi, pe alocuri, însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, dar și în vestul, estul și sud-estul teritoriului.
Temperaturile maxime se vor încadra între -1 și 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 8 grade. Pe suprafețe mici se va forma polei.
sursa: Știri pe surse
Citește și: Voluntarii ISU Arad, alături de comunitate în prag de sărbători

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)