joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    CFR Infrastructură a început proiectul la Gara Timișoara Nord. Cum va arăta după modernizare

    de Raluca Medeleanu | 15 februarie 2023, 4:14 PM | Regional

    0

    CFR Infrastructură a început proiectul de modernizare la Gara Timișoara Nord. Investiția se ridică la circa 21 milioane de lei, din bugetul propriu al CFR, și are ca termen de finalizare anul 2024.

    „Șantierul este acum în plină organizare, primele măsuri luate de constructor fiind cele pentru delimitarea zonelor de lucru, prin montarea de indicatoare/benzi reflectorizante pentru interzicerea accesului, închiderea tunelului pietonal și amenajarea unei pasarele provizorii pentru asigurarea accesului călătorilor la peroane. În cadrul acestor ample lucrări va fi refăcută întrega fațadă a ansamblului de clădiri (Corpurile 1-5), pe o suprafață de 3.451 mp, vor fi executate lucrări de reparații în interiorul tunelului pietonal, la peronul 1, se vor înlocui toate instalațiile electrice, se vor monta instalații de răcire (HVAC), panouri fotovoltaice, iar piațeta din fața gării va fi modern reamenajată și va dispune inclusiv de o fântână arteziană luminată”, informează CFR Infrastructură.

    Lucrările la fațade și acoperiș includ următoarele: termoizolație de vată minerală bazaltică pentru pereți și cu plăci de polistiren extrudat pe socluri; finisajului exterior la corpurile C1-C5 cu piatră montată pe sistem de fațadă ventilată și structură metalică; finisaj exterior la fațadele clădirii CED cu tencuială decorativă structurată siliconată; tencuială decorativă de exterioar și plăci bond (fațade ventilate); panou de sticlă, tip perete cortină, la toate cele 5 corpuri; tencuială decorativă siliconată și un riflaj metalic în zona copertinelor de la peronul 1 și de la corpul C1, dinspre piațeta gării; riflaj metalic cu iluminat pe fațada principală a corpului C3; glafuri metalice din tablă vopsită în câmp electrostatic la pervazele exterioare de la ferestre, respectiv montarea a două ceasuri, care vor indica ora și temperatura.

    Amenajarea piațetei Gării Timișoara Nord include următoarele: refacerea pavimentului piațetei cu dale de granit; montarea de băncuțe; plantarea de arbori ornamentali; montarea unui rastel pentru biciclete; realizarea unei fântâni arteziene cu jocuri de lumini; realizarea unui sistem de iluminat cu stâlpi ornamentali; sistem WI-FI și supraveghere video, respectiv refacerea sistemului de colectare și evacuare a apei meteorice.

    Iată cum ar urma să arate Gara Timișoara Nord după modernizare, potrivit ilustrațiilor grafice din proiectul tehnic:

    simulare modernizare gara timisoara nord

    gara timisoara nord modernizare

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.