Vineri, zi de sărbătoare pentru Centrul Județean de Cultură. Se celebrează 15 ani de activitate
Vineri, 14 octombrie, Centrul Cultural Județean Arad trece în „straie de sărbătoare”, împlinind 15 ani de activitate.
Astfel, ziua va fi marcată printr-o serie de evenimente, dintre care primul cu începere la ora 10, în sala Vasile Goldiș a Consiliului Județean, unde se va acorda „Dinstincției de onoare” a primului director al consiliului, Marius Lazurcă, la ora actuală ambasador al României la Budapesta. Cu această ocazie acesta va susține și o alocuțiune legată de eveniment, dar și de politicile culturale în Centrul și Răsăritul Europei. De asemenea, vor fi și momente muzicale susținute de Sara Gheorghe, pe care arădenii au avut șansa să o asculte și în activitățile culturale de la Teatrul de vară.
În holul Consiliului, va fi organizată o expoziție aniversară de fotografii și afișe cu cele mai importante momente din cei 15 ani de existență a Centrului Cultural Județean. Acestea vor fi expuse timp de două săptămâni.
În continuarea evenimentului, de la ora 18:00, în Parcul Eminescu, se va susține un spectacol în regia coregrafului Viorel Nistor. Acesta a pregătit momente artistice din cele patru colțuri ale județului oferite de patru formații de dansuri care vor interpreta suite din Banat, Bihor, Ineu și cea mureșană. Capetele de afiș sunt Junii Sibiului, conduși de doamna Macrea – un etalon în ceea ce privește coregrafia la nivelul întregii țări, Marius Ciprian Pop din zona Ardealului și Andreea Voica din zona Banatului.
În caz de vreme nefavorabilă, organizatorii sunt pregătiți să monteze în parc un cort pentru a proteja publicul de ploaie. Așadar, indiferent cum va fi vremea vineri, fie că va fi soare, fie că va ploua, arădenii sunt așteptați în număr mare pentru a fi alături de Centrul Cultural Județean în sărbătorirea acestu eveniment.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)