Aglomerație în centrul comunei Vladimirescu. Se lucrează pentru introducerea noilor benzi de circulație





Intersecţia dintre Drumul Național 7 şi străzile Gării și Ștefan cel Mare, în centrul comunei Vladimirescu, va fi semaforizată, iar pe partea carosabilă vor apărea o nouă bandă.
Într-o primă fază, în aceste zile, companiile care furnizează energie electrică, internet și cablu TV sunt obligate să mute toate cablurile în subteran. Ulterior, partea carosabilă, pe partea cu șoseaua care duce spre Primăria Vladimirescu, va fi lăţită pe aproximativ 300 de metri cu încă o bandă „Pe sensul Arad-Deva se va extinde peste şanţul din dreapta drumului, iar pe sensul Deva-Arad se va extinde pe actualul amplasament al staţiei de tramvai, urmând ca staţia să fie mutată câţiva metri spre Mândruloc.
Centrul comunei Vladimirescu va fi reamenajat
Pe şosea vor apărea două benzi de aşteptare şi viraj spre stânga, una spre strada Gării şi alta spre Primăria Vladimirescu” explica primarul Mihai Mag în momentul în care a fost aprobat proiectul
Primăria nu se așteaptă la un mare deranj al traficului, poate doar atunci, în această vară, când va fi turnat noul strat de asfalt care va acoperi toate benzile de circulaţie care vor apărea.
În perioada respectivă se va circula alternativ, pe o singură bandă.
Valorea proiectului este de 2,3 milioane de lei, iar după finalizarea lui, se va trece la reconfigurarea întregii zone şi la demararea de lucrări de amenajare peisagistică a centrului comunei, inclusiv desființarea fântânei arteziene și schimbarea pavajului.
Poți să citești și: Două „zone de agrement” amplasate strategic la Horia, comuna Vladimirescu – în fapt, balastiere care pot reprezenta atentate la siguranța națională
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)