E posibil ca mulți dintre noi să nu fi auzit de conceptul de centru RESPIRO. Pentru că suntem privilegiați, neavând în familie sau în jur persoane cu dizabilități.

Însă pentru aparținătorii acestor persoane, conceptul e unul cunoscut și îndelung așteptat. Un centru RESPIRO este un loc în care o persoană cu dizabilități are posibilitatea de a petrece câteva ore în cadru organizat, supravegheat, timp în care aparținătorul ori însoțitorul își poate rezolva de la chestiuni firești – cumpărături, demersuri administrative, etc. până la…a respira, metaforic vorbind, preț de câteva ceasuri. De unde și numele RESPIRO. Aceste centre sunt o formă de partajare a efortului uriaș, fizic și emoțional al îngrijirii unei persoane cu dizabilitate. De multe ori fundătura în care se pomenesc familiile acestor persoane conduce la instituționalizare, care este cea mai proastă soluție pentru persoanele cu dizabilitate: pierderea minimei autonomii, separarea de familie și comunitate, “depozitarea” în condiții de multe ori nedemne. Astfel, aceste centre sunt esența prevenirii instituționalizării și chiar formula pentru dezinstituționalizare, pentru întoarcerea semenilor noștri în familie și comunitate. Nu mai vorbesc de accesul la servicii sociale.

Nu căutați, însă, un astfel de centru în Arad, pentru că nu există.

Ceea ce există, însă, este finanțarea prin PNRR. Pe care Aradul nu o va accesa, pentru că nu au fost făcut niciun demers prealabil – niciun studiu de fezabilitate. Da, ați citit bine. Primăria Arad, care a spart milioane pe SF-uri care mai de care mai bombastice, nu a considerat necesară accesarea de fonduri nerambursabile pentru un centru RESPIRO.

Nu vorbesc despre cât de adaptate sunt trotuarele, semafoarele ori instituțiile publice din Arad pentru persoanele cu dizabilități. Faptul că, deși există finanțare nerambursabilă, o nevoie acută, documentată, explicită, primarul Bibarț a omis total vreun centru RESPIRO, ne spune multe despre ,,viziunea” administrației. Sau mai degrabă despre lipsa ei.

Adrian Wiener – USR Arad