vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Centenarul UAP la „Delta” arădeană, după orașul-Alfa | FOTO

    de Tomck@t | 17 iunie 2022, 11:08 AM | Cultură

    0

    86 de artiști, arădeni și invitați din țară deopotrivă, și-au expus ultimele lucrări de pictură, grafică și sculptură la Galeriile Delta și Alfa, cu o ocazie absolut specială: aniversarea a 100 de existență a Uniunii Artiștilor Plastici în România. Filiala Arad a UAP, deși e considerată adeseori, la nivel central, un soi de „outsider”, și-a demonstrat astfel încă odată importanța pe scara națională în lumea „unionistă” a artelor plastice.

    De fapt, nu chiar 2022 ar fi anul centenarului, ci 2021, „rădăcina” UAP-ului trăgându-se din Sindicatul Artelor Frumoase, înființat în 1921 la iniţiativa unor artişti precum Camil Ressu, Teodorescu-Sion și Artur Verona, entitate care a fuzionat, ulterior, cu Sindicatul Mixt al Artiştilor din Provincie, formând astfel Uniunea Artiştilor Plastici din România.

    La vernisajul expoziției „100 de ani de arte vizuale” de la Arad – care s-a întâmplat să fie marți, 14 iunie, la Galeria Delta – a participat și primarul Aradului, Călin Bibarț, Vicepreşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România – pictorul Gheorghe Dican și Decanul Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest Timișoara – prof. univ. dr. Camil Mihăescu.

    Expoziția colectivă din Arad nu este singurul eveniment care marchează această importantă bornă temporală în arta românească. Acesta vine după evenimentul similar care a fost marcat la București, la Combinatul Fondului Plastic, și – pe de altă parte, trebuie spus – vine într-un moment nu tocmai strălucitor în istoria Filialei Arad a UAP, după cum a ținut să precizeze și Președintele filialei, sculptorul Dumitru Șerban.

    Vă reamintim, Uniunea Artiștilor Plastici din Arad riscă să rămână fără Galeriile Delta și Alfa, pe care le primise cu folosință gratuită de la Primărie în anii ’90, deoarece două persoane din capitală au acționat Uniunea în instanță și vor să li se cedeze cele două spații expoziționale (mai multe detalii aici). Până când cazul se va soluționa în Tribunale într-un fel sau altul, ar mai fi multe alte probleme interne, de ordin juridic, de rezolvat în cadrul Uniunii, a mai subliniat Dumitru Șerban la vernisajul expoziției, în mod special reglementarea legii care să prevadă implicarea muzeelor în achiziționarea patrimoniului cultural generat de artiștii plastici români.

    Totodată, Dumitru Șerban i-a mulțumit primarului Aradului pentru susținerea de care se bucură filiala arădeană a UAP din partea administrației locale, atât prin finanțarea expozițiilor, cât și în problema spațiilor expoziționale, care e în continuare pe rolul Tribunalului Arad.

    În discursul său de deschidere a expoziției, primarul Bibarț a ținut să sublinieze importanța descentralizării instituțiilor statului, mai ales în domeniul artelor: „Vreau să accentuez acest lucru, țara asta nu înseamnă doar București, țara asta, dacă vrea să meargă mai departe, trebuie să învețe să descentralizeze… și mă refer la instituțiile fundamentale ale statului român. Nu trebuie să aibă sediul doar în București, avem și Iași, avem și Cluj, ca să nu dau doar exemplu Aradul, ca să nu fiu acuzat de prea mult patriotism local. În fiecare domeniu, cu atât mai mult cel al artelor, nu s-au născut cei mai deștepți și talentați doar în București. Ba mai mult, în comunitățile mai mici, astfel de evenimente sunt mult mai vizibile decât într-o capitală, unde au loc foarte multe și poate trec neobservate. De aceea, încerc să fiu prezent, nu în nume personal, ci în numele instituției pe care trecător o reprezint, tocmai pentru a da o importanță unor astfel de evenimente dincolo de comunitățile noastre și de a transmite un semnal pentru cei mulți care ne privesc, că la nivelul istoriei și la nivelul existenței unei comunități e importantă fiecare picătură de culoare”.

    Expoziția se găsește atât la Galeria Delta, cât și la Galeria Alfa din Arad, însă cea din urmă – funcționând după un program propriu – a avut lacătul pe ușă în timpul vernisării expoziției.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.