Celebrul filosof român Mihai Șora nu a mai dat semn de viață din 24 Martie. Este posibil să fi contractat, împreună cu soția, coronavirus





Neliniștea este cu atât mai mare cu cât Mihai Șora a ajuns și în presa internațională ca un exemplu de calm și înțelepciune pe timp de epidemie și carantină.
Posta zilnic pe FB texte calme, liniștitoare, povestind cu seninătate rutina sa zilnică ce se compunea din citit, desenat și scris, desigur.
Din 24 Martie însă nu a mai apărut nicio postare Mihai Șora, mai exact din ziua în care soția sa Luiza Sora, cu aproape 50 de ani mai tânără decât filosoful a postat pe contul ei: „Pozitivi, amândoi. Și doar Dumnezeu, în mare mila Sa!”
De atunci nimic, cu toate că atât cunoștințele, cât și admiratorii postează comentarii în care se întreabă, oare ce înseamna acest text al soției lui Mihai Șora, scriitoare și ea.
Unii vor să creadă ca se referă la atitudinea celor doi în aceste zile de grele încercări pentru toți, alții, însă, cred că e vorba de diagnosticul obținut de cei doi legat de coronavirus.
De altfel, indecizia aceasta care ține de aproape două săptămâni, ar putea fi și un semn bun, cert este că toți așteaptă veștile bune, indiferent că sunt sau nu fani ai filosofului trecut de o sută de ani.
Comentariile portalului
Mă bucur că ne cunoaștem de atâta vreme. În ceea ce privește echidistanța trebuie însă să vă dau un reper de orientare. Nu se referă la (...)
D-le Notaros, sper sa aveti decenta sa publicati acest drept la replica: Resping cu desavarsire afirmatia ca eu as avea treaba sa fac campanie cuiva, doar imi prezint opiniile asa (...)
dl Notaros...nu vreau sa comentez nimic din ceea ce scrieti. V am cunoscut si inainte de revolutie si chiar sunt lamurit. Sunteti echidistant precum postul prim al tarii Digi. (...)