Cele mai bune sucuri pentru fumători





Anca Alungulesei a lansat „Programul de sucuri pentru fumători” care limitează efectele nocive ale fumatului activ sau pasiv, iar toate carenţele de vitamine şi minerale pierdute sunt compensate printr-un aport sporit de nutrienţi, scrie CSID.ro.
„Sucurile pentru fumători fac parte dintr-un program creat special pentru a veni în ajutorul fumătorilor activi şi pasivi. Ştim cu toţii cât de nociv este fumatul pentru organism însă, cu toate acestea, mulţi dintre cei care fumează, deşi conştientizează efectele nocive ale fumului de ţigară, nu pot renunţă la ţigări. Carenţele care se dezvoltă în decursul anilor sunt din ce în ce mai profunde şi, deşi nu se observă cu ochiul liber sau pe moment, în timp generează boli. Astfel, trebuie mereu să suplimentăm cu vitamine şi nutrienţi. Şi, singurul mod în care reuşim să facem această suplimentare este alimentaţia”, spune Anca Alungulesei, fondatoarea RawCoco.
Soluţia de a compensa carenţele de vitamine şi minerale pierdute prin fumat este aşadar suplimentarea printr-o alimentaţie adecvată. “Astfel a luat naştere programul de sucuri pentru fumători, care reprezintă o soluţie practică atât pentru fumătorii activi, cât şi pentru cei pasivi, pentru că acum beneficiază de o infuzie naturală de nutrienţi, echivalentul a două kilograme de legume şi fructe în patru sticle de suc, livrate la domiciliu. Deci, o mulţime de nutrienţi, vitamine şi enzime la pahar atât de necesare fiecărui organism, dar în special în cazul fumătorilor!”, explică Anca Alungulesei.
Programul de sucuri pentru fumători este un program de patru zile, care se adresează fumătorilor, dar şi celor care trăiesc în preajma lor şi inhalează pasiv fumul de ţigară. Cele 16 sucuri presate la rece conţinute de un pachet şi care se beau pe parcursul a patru zile ajută la eliminarea mucusului în exces, sunt excelente tonice pulmonare, au efect revigorant şi detoxifiant, dar şi o uimitoare capacitate de regenerare a organismului.
Comentariile portalului
V-ați prins...
De râsul curcilor cu ce "argument" vine un "jurnalist". O filmare în care persona recunoaște că a gafat pentru că s-a luat după o minciună de-a lui Nă (...)
Romania va merge mai departe, indiferent ca va iesi Gladiatorul Galeriei sau Harry Nicusor Potter, ea va ramane tot in UE, nu vor mai putea sulfari firmele de cotet ale (...)