Cel mai mare centru de tratare a cancerului din estul Europei se deschide aproape de Arad!





ONCOGEN, „Centrul de terapii genetice și celulare în tratarea cancerului”, construit la Timișoara cu 12 milioane de euro, din bani de la Uniunea Europeană, va fi în sfârșit inaugurat.
După mai multe amânări, Marius Craina, directorul Spitalului Județean Timișoara, dă asigurări că în vara acestui an ONCOGEN va fi deschis. „ONCOGEN va fi inaugurat, cel mai probabil, la sfârșitul lunii august. Au fost achiziționate ultimele aparate medicale, iar acum se fac ultimele reparații la clădire”, a spus pentru Pressalert managerul celui mai mare spital din vestul țării.
Centrul a fost realizat lângă Spitalul Județean Timișoara și este cel mai mare centru de terapii genetice și celulare în tratamentul cancerului din estul Europei. Cu ajutorul specialiștilor care vor lucra aici, miile de bolnavi de cancer din România care nu răspund la tratamentele standard vor avea mai multe șanse la viață. De asemenea, în cadrul lui va funcționa și o fabrică de medicamente de mici dimensiuni, în care vor putea fi produse medicamente, vaccinuri sau celule stem.
„În momentul de față, dacă se pune diagnosticul de tumoră de cancer, intri automat într-un program de citostatice, de radioterapie standard. Este o problemă cu diagnosticul, pe care noi o s-o rezolvăm. Noi vom confirma sau nu diagnosticul când va veni proba la noi, apoi vom căuta mutațiile genetice. 20-30% din pacienții cu tumori solide nu răspund foarte bine la tratamentul standard, pe aceștia îi așteptăm la noi. Dacă ni se trimite o probă, noi facem un diagnostic genetic foarte avansat și putem să spunem că din zecile de mutații, pacientul are următoarea combinație de mutații care nu răspunde la tratamentul clasic, ci la altă combinație de citostatice”, explică Virgil Păunescu, managerul de proiect al ONCOGEN, în urmă cu câteva luni.
Sursa: pressalert.ro
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)