joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Ceasul din turnul Primăriei va fi expus de Zilele Aradului, iar apoi va reveni la locul său de cinste

    de Raluca Medeleanu | 10 august 2022, 12:43 PM | Știri Arad | Topic special

    0

    Nu, nu a fost furat de nimeni din Elveția! Primăria Municipiului Arad a dispus repararea ceasului istoric din turnul Palatului Administrativ, acesta fiind demontat în 20 iunie și preluat de o firmă specializată. Acum, primarul Călin Bibarț anunță că lucrările se apropie de final, astfel că în cadrul Zilelor Aradului, obiectele de patrimoniu, vechi de peste 100 de ani, vor fi expuse în holul Primăriei, după care ceasul va fi montat înapoi la locul lui.

    Lucrările de recondiționare a ceasului din turn au fost realizate de firma Apel Industries din Arad, specializată în ceasuri și clopote, fiind și cea care s-a ocupat și de montarea clopotelor Catedralei Sf. Treimi de la Podgoria. Reabilitarea se ridică la suma de 172.850 lei (fără TVA), bani alocați din bugetul local. Procesul de recondiționare a presupus „verificarea mecanismului și a componentelor existente, inventarierea părților componente ale ansamblului ceasului, curățarea de rugină și depuneri a acestora, reconstruirea/refacerea în atelier a elementelor dispărute sau degradate ale ceasului, remontarea pieselor componente și recalibrarea mecanismului, efectuarea de probe în atelier, refacerea sistemului audio al ceasului pentru utilizarea melodiei, montajul mecanismului reparat în turn, repararea și revopsirea cadranelor ceasului și a marcajului orelor, restaurarea, curățarea/sablarea clopotului care va bate ora exactă și sferturile de oră, respectiv, după montajul ansamblului ceasului în turn, automatizarea ridicării greutăților ceasului mecanic și efectuarea de reglaje și probe”, după cum explica Primăria în iunie.

    Dat fiind faptul că unele piese originale care au fost distruse în mecanism sunt greu de procurat, inaugurarea urmează să se facă cu anumite piese puse provizoriu, pentru a putea funcționa corespunzător, până când vor fi înlocuite cu elementele similare cu cele de epocă.

    Iată cum arăta mecanismul ceasului din Palatul Administrativ, înainte de preluarea sa din turn:

    166574893 1670715496469525 6755358678033380244 n

    Și iată piesele aflate la reabilitat în atelierul firmei din Bujac. Acestea vor fi expuse de Zilele Aradului în holul Palatului Administrativ:

    298413571 607285214102262 8393202870312193426 n

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.