Episodul I: O pistă de biciclete cu Tricolor, un zid mascând un ghetou, cea mai mare Casă de  pomană din Europa, o biserică penticostală de țigani într-un cimitir-fantomă… Locuri de muncă – în exces! 

Când ai ajuns în Chișineu Criș, numa` chef de lucru să ai! Îți găsești, în chiar ziua „descălecatului” de muncă, prin contract, și dacă numai ce-ai ieșit din pușcărie după 17 ani pentru omor, și dacă ești dus cu capul,  și dacă ești alcoolic celebru, și dacă ești un țigan negru-tăciune care nu știe românește… nu conteză. Îți găsești la bandă, cu 700 de lei în mână și bonuri, dar îți găsești! E, cred, primul caz din Europa de Est cel puțin, când o mare firmă germană a trebuit să plece – totul era sub control… doar că nu mai există  muncitori pe piață: nici măcar proaspăt ieșiți din pârnaie, bolnavi mintali și alcoolici nu mai există! Se face naveta la Nădab din toate colțurile județului… un sat de 1200 de locuitori prezintă 4000 de locuri de muncă.
Înghite tot piața muncii în Chișineu Criș – și nu numai la Nădabul industrial ne referim. Centrul e plin de tarabe, patiserii, baruri, fastfood-uri, magazine unul după altul, toate deschise de dimineața și până când ai bani la tine. Acolo ziua începe la 4 – pentru că este de lucru în agricultură, transport (atâtea microbuse-navetă la un loc n-am văzut niciunde în Județul Arad), în industrie, în comerț… cum, de fapt, este peste tot – numai că-n Chișineu Criș  se ia asta-n serios. Inclusiv tâlharii au de lucru în Chișineu Criș – vezi ultimele știri – și, implicit, polițiștii au de lucru, ca să-i prindă pe respectivii tâlhari. Bravo, inclusiv, sau mai ales, administratorilor publici pentru asta, că inclusiv ei au făcut posibil ca acest „carusel social” să se învârtă mai repede decât în multe alte locuri din țara asta leneșă. Și, apropo tot de administrație, întreg orașul e asfaltat și iluminat, toate locuințele sunt racordate la gaz, la rețeaua de canalizare și apă.
Puține localități – spre niciuna – se pot lăuda cu…
(Numai dacă ești politician nu-ți găsești de lucru în Chișineu Criș – dar asta-i altă poveste…  deducând din context, încă din intro, că dacă ești politician, nici nu te duce în Chișineu Criș… stai pe curul tău.)

Să ajungi în Chișineu Criș e ușor. Acum e și mai ușor: există o pistă de biciclete de 3 kilometri. „1.272.375 de lei – la licitație”

43 de  kilometri ai de rulat din Arad până-n Chișineu Criș (nu-ți recomand să o iei pe Centură… deși și prin Grădiște e un coșmar). Banalul-comunal se îmbină destul de haotic cu peisajul sătesc pe Arad – Oradea – dar grijă mare la accidente cauzate de șoferi tâmpiți – până la… până la pista de biciclete care începe de unde începe galeria noastră foto (vezi tot albumul atașat).

Te vei simți plăcut, frapat, insultat, non-european, mândru că ești român… după cum îți e felul… când vei vedea Tricolorul pe fiecare stâlp. Personal, mi-a plăcut… dar nu toți sunt obligați să fie în preajma prietenoasă a personalității mele de fan al acestei combinații de culori. „De ce nu e și un steag al Uniunii Europene lângă?” – dacă e cineva curios. Răspunsul scurt: că nu UE a dat bani pentru pistă – ci orașul, din fonduri proprii. Așa că dacă mai trebuie un steag, ăla să fie steagul Chișineu Criș-ului – „cel mai dezvoltat oraș din vestul țării” – conform aprecierii cvasiunanime (cine, să mă ierte Dumnezeu, are curaj să-l contrazică pe Gheorghe Burdan… mai ales când spune asta în sala de ședințe a Primăriei?!) din zonă.

Recunoaștem, spășit dacă e nevoie, că unul dintre „mârșavele noastre scopuri” documentaristice, când am pășit în Primăria Orașului Chișineu Criș, a fost să aflăm cât a costat pista. Sursele noastre ne-au zis așa: „a fost mai scump kilometrul de pistă de biciclete decât cel de drum județean” – iar dacă te uiți numai la bucata asta de poză, vezi că, totuși, într-o șosea îți intră de trei ori mai puțin material de construcții… nu înțeleg(i) de ce trebuia pista pavată cu dale… poate stâlpii cu drapele să fi umflat prețul. „Important e că s-a făcut și că vezi noaptea pe unde pedalezi și poți să mergi la lucru pe bicicletă, în siguranță… și te mai și distrezi” – e „firul roșu” al oricărei discuții despre cei 3000 de metri de pistă de biciclete. Mai puțin îl interesează pe cetățeanul care pedalează cât a costat, câți din banii lui au fost cheltuiți astfel: „am pus și io doi lei din impozit la pista asta? – doi lei nu-i mult” – va fi fost concluzia.
Cât a costat, totuși? În stilul său caracteristic, la momentul când am terminat de rostit „și cât a costat?”, primarul Burdan a chemat-o pe contabila-șefă, iar aceasta, din ușă, ne-a dictat: „1.272.375 de lei – la licitație, cu TVA”… adică, exact ce trebuie să spună o contabilă – după care a ieșit.
Să calculeze specialiștii în ce măsură suma asta e mare sau e mică pentru 3 kilometri de pistă. Noi ne declinăm competența în aritmetica respectivă și apreciem pista.

În schimb, cunoscând demult situația, habar n-avem care-i faza cu acest adevărat „zid ghetoizant” care maschează un ghetou de țigani și bălării care ascund un cimitir demult profanat

Acesta e zidul:

Alte poze cu el, din toate pozițiile, în galeria foto. În spatele acestui zid a funcționat, vreme de mai mult de 100 de ani, un cimitir. Până prin 1947, acolo erau înmormântați protestanți lutherani nemți și unguri, dar si mulți soldați care au murit în război în Armata Română încă se descompun la doi metri sub bălării. „Până la construirea zidului, acolo era un gard vechi, care s-a distrus, țiganii au furat aproape toate cărămizile. Era și o poartă, care, și ea, a dispărut. Pe acolo intra oricine, oricând, cu căruța” – ne povestește chiar inginerul Szentesy Adrian, responsabil cu zidul, din partea Primăriei Orașului Chișineu Criș. „Până ce nu am făcut gardul, acolo era un spațiu dezolant. S-a făcut și un film, prin 2005, despre asta…” – continuă discuția.
„De vii în cimitir” se numește filmul, a avut succesul lui și poate că nu și-a trăit tot întreg destinul artistic. O variantă prescurtată la 20 de minute o poți urmări cu un click aici. Unii l-au salutat ca pe un document critic la adresa aproape deloc criticatei „Administrații Burdan” – alții l-au urmărit ca pe un act artistic decent, dar vâlvă mare și reacții edilitare nu a iscat, timp de, iată, 10 ani.
„Vă spun că situația în cimitir nu e la fel, e mai rău (de la prezentarea filmului – n.red.). Adică s-a rezolvat trăgând un zid de toată frumusețea la ulița mare. În spatele lui, buruienile depășesc zidul deja cu mult. Crucile care prin 2012, inainte de construirea zidului, se mai vedeau, s-au pierdut printre buruieni. Mai mult, zidul maschează și un cartier celebru al Pădureniului, acum nu se mai vede” – ne scrie o sursă din Chișineu Criș, persoană importantă… nu spun cine… în orice caz, cineva care nu îţi oferă informaţii la pachet cu interese particulare.
E un zid înalt, de peste 2 metri, în formă de paranteză dreaptă închisă înspre Pădureni – satul-cartier cu care începe orașul. Cu laturile mici de 4 metri și cea mare de vreo 60, plus stâlpii din beton îngropați la 80 de centimetri sub pământ, „o structură armată care susține blocuri de beton” – ne explică însuși artizanul lui, inginerul Szentesy. Care este rațiunea lui de a fi? – îl întrebăm pe inginer. „În primul rând, e mai frumos așa!” Așa deci, notez 1. Justificare estetică. „În al doilea rând, accesul acolo, acum, e limitat!” – zice domnul Szentesi, iar primarul Gheorghe Burdan își pierde puțin controlul: „Acolo era o budă publică!”  Notez: 2. Era o budă publică acolo și nu înțeleg… accesul limitat spre ce?! Accesul vizual? Accesul prin bălării la o rampă de gunoi care se prelungește într-un cartier-cimitir-social în care poți să intri, oricum, pe drum, ca tot omul? Întreb: Ce statut are acel loc din punct de vedere funciar-juridic – e tot cimitir, e extra sau intravilan pentru construcții… ce e? „N-am reușit încă să facem Statutul cimitirelor” – mi se răspunde.

30.000 de lei a costat monstruozitatea inginerească. E o cacofonie urbană a cărei rațiune e greu să ți-o explici altfel decât în cheie nazistă sau, pur și simplu, să o califici drept tâmpenie. Paranteza dreaptă din blocuri de beton închide (o închide de o ghetoizează, anihilând orice comunicare și zidind inclusiv „poarta aia furată”), cum am zis, bălării și o rampă de gunoi ad-hoc. Bălăriile alea se puteau tăia într-o zi de cei 45 de asitați social – care exact acolo locuiesc… după bălării! – găsindu-se, astfel, de lucru și pentru ei, în „landul celor care muncesc cu toții.” Se putea planta gazon… apoi niște flori, se putea îngrădi zona, ulterior, cu un gard de sârmă ieftin. Și poate chiar arăta mai frumos.
Eu suspectez faptul că gardul a fost bonus la pistă.

În cartierul-fantomă din Pădureni sunt 25 de numere de casă – dar fiecare număr „legal” are, de jur împrejur, câteva numere ilegale

În total, vreo 120 de suflete populează capătul dinspre digul Crișului Alb. „Majoritatea s-au integrat, lucrează la Nădab, la multinaționale. Nu mai sunt țiganii ăia sălbatici de acum câțiva ani. Au curent, apă la robinet și, acum, li s-a permis să ridice și o biserică” – zic administratorii orașului.  Păi și atunci de ce e nevoie de un zid între „ei” și „noi”?
Biserica aia e una penticostală, se numește „La Samariteanul”

și e prima construcție din acel ghetou care are panou cu autorizație de construcție, proiectant, termen și tot ce trebuie… E un progres. „Se duc acolo și mai bagă la cap să nu fure, să nu se bată” – zic edilii. Și acesta e, de asemenea, un progres.
Cu materialul din zidul ăla se mai puteau face încă vreo 4. Nu neapărat biserici – sau nu neapărat penticostale. Și era de 4 ori mai mult progres.

S-a făcut, în schimb, o Casă de Pomană la Nădab – probabil cea mai mare Casă de Pomană din Uniunea Europeană! – în care se țin maxim 6 pomeni pe an…

Ansablul din Cimitirul din Nădab compus din capelă + Casa de Pomană e un fel de mall mortuar. Niciun Cămin Cultural din județ în care se țin nunți, botezuri mari și zilele comunei nu e așa de mare. E un cimitir imens, de acord – Nădabul este atestat documentar din 1334 -, dar acum „acolo mor în jur de 16 oameni pe an. Cam 6 dintre ei sunt ortodocși – deci, care țin pomeni. Construiești o sală de 300 de locuri pentru maxim 6 pomeni pe an?!” – se întreabă retoric, ce să facă și ea, o altă sursă de-a noastră.
Habar n-am… Cert e că primarul se laudă cu „investiția în eternitate.” Atât de tare încât i-a pus și o placă, sculptând numele său și al viceprimarului pe ea:

Primarul de Chișineu Criș, Gheorghe Burdan, e un fenomen

Are 80 de ani și, toată viața sa, a fost primar… sau pe-acolo. Pe cartea sa de muncă nici nu scrie altceva la „funcții”, decât „Primar.” Gheorghe Burdan este confirmat inclusiv de Wikipedia ca Unicul Primar al Chișineu Criș-ului – doar că pentru Gheorghe Burdan, calculatorul – cu tot cu internetul lui – este „o măgăoaie enervantă.” A avut mai multe mandate încheiate decât oricare dintre edilii Aradului, știe cu ce se mănâncă, ce se servește înainte și ce după, orice subiect – și nu numai pe plan local. „Am fost, toată viața, membru a doar două partide: Comunist și Social Democrat” – este o fidelitate doctrinară de etalat. În vremurile sale de glorie (nu că astea de acum ar fi de restriște!), nici nu se punea problema să candidezi împotriva lui. „Acum am pierdut majoritatea politică a orașului, dar deja cetățeanul nu mai votează partidul, ci omul” –zice longevivul politician, anunțându-și, subtil, intenția de a candida și în 2016. În Chișineu Criș nu s-a accesat niciun proiect european, niciodată – dar „suntem cel mai dezvoltat oraș din vestul țării. Nu am mărit impozitele de 4 ani. De la Consiliul Județean Arad nu am primit nimic. Numai în luna trecută ne-au intrat în buget 8 miliarde de lei vechi din impozite și taxe proprii” – îl cităm exact pe primarul-fenomen.

Chișineu Criș-ul s-a mișcat, în ultimii 40 de ani, după ceasul lui Gheorghe Burdan. Cu bătrânețea odată, ceasul acesta uman a obosit… în idei, în spirit pragmatic, în simț al anticipării, în limbaj: se mișcă greu și, iată, pe alocuri absurd. Longevivul edil-șef suportă greu spiritul critic… de fapt, nu-l suportă deloc – când le-ai văzut și crezi că le știi pe toate, nu te miști cu plăcere pe teritoriul polemicii – chiar dacă (imposibil să n-o observi și tu, măcar în momentele de singurătate lucidă)  cei care te critică au dreptate, vor și binele orașului, și binele tău…