joi, 4 iulie, 2024

Special Arad Logo

    „Ce așteptări aveți de la un viitor primar?” – mai mulți arădeni ne-au răspuns | Reportaj video

    de Raluca Medeleanu | 8 iunie 2024, 2:45 PM | Administraţie | Reportaj | Topic special

    5

    Cronometrul a pornit, mai e puțin timp până la alegerile locale, unde se votează primarul, consilierii locali, președintele Consiliului Județean și consilierii județeni. Ele vor fi organizate duminică, 9 iunie, în același timp cu alegerile europarlamentare, secțiile de votare urmând să se deschidă devreme, de la 7 dimineața.

    Pentru a lua „pulsul orașului”, am dat o tură astăzi pe Bulevardul Revoluției, dorind să aflăm cu ce gânduri se pregătesc arădenii să meargă la vot, dacă măcar intenționează să voteze.

    „Ce așteptări aveți de la un viitor primar?”

    Întrebarea este aparent simplă, însă dă mult de gândit pentru unii, iar pentru alții e ceva ce nici nu au considerat necesar să se întrebe.

    Am întâlnit speranță spre mai bine, dorința de sinceritate, de implicare, de simț gospodar, dar am găsit și indiferență, mai ales în rândul celor tineri, care cu justificarea „eu nu sunt cu politica” își întorc spatele responsabilității de a contribui spre clădirea viitorului, căci da, pe lângă drept de vot, trebuie să ne gândim și la o responsabilitate pentru vot. Nu în cele din urmă, am întâlnit și mult pesimism, senzația că totul este în van, o decepție că orice s-ar întâmpla și oricine ar fi, ultimii 30 de ani au pecetluit capitularea la neputința schimbării.

    Sunt sătui de promisiuni neonorate.

    Totuși, unii mai speră, mai doresc să privească spre viitor, un viitor mai bun, mai luminos, unde se va putea întoarce spatele corupției și astfel se va ridica orașul, nivelul de trai, condițiile de viață.

    » „Să fie cât mai gospodar, adică oamenii, locuitorii, să fie mulțumit de ceea ce a făcut și ceea ce va face. Să fie un om cinstit. Un om care să aibă inițiativă. Să facă investiții, pentru infrastructură, pentru reabilitarea clădirilor care sunt în Arad. Și să nu fie mincinos!”.

    » „Nu avem nicio speranță, mergem doar să fim și noi la număr”.

    » „Suntem mulțumiți, dar nu mai avem așteptări, că ne-am învățat să nu mai avem așteptări. Nu avem așteptări. Sunt 30 și… 40 de ani  cât sunt de la schimbările ce au fost… Sunt mici schimbări, nu majore”.

    » „Vreau o locuință (socială, n.red.), că de 4 ani de când mă cert cu ei să-mi dea o locuință și nu-mi dă. Tot mă amână de pe o zi pe alta și nu îmi dă. Ce să mă mai fac cu ei? Mă duc la vot, să votez pe cine? Mergem la vot, da, să ne dea locuință, nu de alta”.

    » „De la un viitor primar ce așteptări am?Pe mai multe linii, avem așteptări. În primul rând, să îl intereseze ce vor oamenii. După ce îl interesează, să vadă ce poate face și să promită ce poate să facă. Deci să nu vândă vise care nu se împlinesc. Să aibă grijă de populație, în sensul că s-au promis foarte multe spitale în Arad, s-au promis foarte multe policlinici, s-au promis foarte multe parcuri, s-au promis foarte multe ajutoare sociale. Eu nu sunt în măsură să stabilesc câte s-au făcut, pentru că nu am o statistică. Dar merg pe stradă și aud ce zic. Acum, auzitul și realitatea este una. Deci, într-adevăr, dacă faci să spui într-adevăr ce ai făcut. Dar dacă ai greșit să recunoști. Nimeni nu cere să fii nici vrăjitor, nici un om care reușește să rezolve toate. Adevărul e că trebuie să-ți propui mai multe, dar nu imposibilul. Deci ce dorim noi? Să fie sănătoși și să ne ajute și pe noi să fim sănătoși”.

    Citește și:

    • Ce atribuții are un primar. Ce poate și nu poate să facă · Special Arad

    • Ce atribuții are un președinte de Consiliu Județean. Ce poate și nu poate să facă · Special Arad

    La ce oră se închid secțiile de votare

    Programul de vot pentru alegerile din 9 iunie 2024 a fost anunțat de președintele Autorității Electorale Permanente. Astfel, secțiile de votare se vor deschide la ora 7 dimineața și se vor închide la ora 22:00. În cazuri excepționale, programul se poate prelungi cu încă două ore, adică până la ora 23:59, în cazul în care sunt oameni la coadă, care așteaptă să voteze.

    La alegerile locale 2024, se poate vota doar pe teritoriul țării și se poate vota doar pe teritoriul țării și numai în localitatea de domiciliu sau de reședință. La alegerile europarlamentare 2024, dacă în ziua alegerilor nu te afli în localitatea de domiciliu sau reședință, poți vota la orice secție de votare.

    Alegătorii care nu știu unde trebuie să voteze pe data de 9 iunie pot afla secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, numele de familie și codul captcha. După completarea corectă a datelor, site-ul va afișa numele și numărul secției de votare la care alegătorul este arondat, precum și adresa și harta unde este localizată secția.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Locuință socială…nexam,stau romii pe centru in ele de peste 30ani…noi avem vecini Tomi,in plina piața Avram Iancu,am dat o plasa de bani pe apartament sa locuim în centru,ei au sta la cerșit pe la vestita camera 5sa și rezolve …stau cu grămezile,nu întrețin,sunt nonstop cu gura mare ,daca vrei să investești Intr o curte comuna,fug cu pâra la primărie,că noi vrem sa facem iar eu nu beneficiază de înnoire prin curte,neoprindui nimeni să și facă ce au pofte…in sensul construcțiilor,iar cu parcările…în Avram Iancu nu va fi niciodată subterane,poate după ce zboară porcii(din primării),in loc să scoată casele de păcănele de pe centru,ei dau autorizații de funcționare ,arata a sărăcie in plin centru sa vezi atâtea „cazinouri”sali de spălat bani ai sârbilor și ungurilor….este voie că doar plătesc la primării,atrag numa pierde vara pe lângă ele,ies noaptea afara ,fac gălăgie, papă semințe,aruncă sticle,stau pe capitele mașinilor…da primar bibi,aste sunt rezultatele acțiunilor tale …

      +6 voturi
      +1
      -1
    2. Am 25 de ani și nici eu nu sunt cu politica, nu înțeleg mare lucru din politică, dar am votat. De ce? Pentru că sunt unul din cei care m-am săturat să aud aceeași frază ”O și furat, da o și făcut”. Aradul merită pe altcineva decât acoliți de-ai lui falcă sau rondist degeaba ca bibi.

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.