Tânăr de 20 de ani căzut în râul Mureș, la Vladimirescu. Echipajul SMURD a intervenit pentru acordarea primului ajutor

Un tânăr de aproximativ 20 de ani a căzut, luni seara, în jurul orei 20:30, în râul Mureș, în localitatea Vladimirescu, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad. Aceștia au precizat că echipajul SMURD Vladimirescu s-a deplasat la fața locului pentru a acorda primul ajutor. La sosirea paramedicilor, tânărul era ieșit din apă și a refuzat transportul la spital.
„Un echipaj SMURD al punctului de lucru Vladimirescu a intervenit în această seară, în jurul orei 20:30, pentru acordarea primului ajutor medical calificat unei persoane căzute în râul Mureș, în localitatea Vladimirescu. La sosirea echipajului medical, persoana – un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani – era ieșită din apă, starea acesteia fiind stabilă. Bărbatul a refuzat transportul la spital”, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.
Potrivit informațiilor noastre, nu se cunosc împrejurările în care tânărul a ajuns în apă. Apelul la 112, în care a fost sesizat incidentul, ar fi fost efectuat de persoana care se afla împreună cu tânărul de aproximativ 20 de ani. Conform informațiilor noastre, aceasta l-ar fi ajutat pe tânăr să iasă din râul Mureș. La sosirea echipajului SMURD, tânărul ar fi spus că se simte bine, că nu are nevoie de îngrijiri medicale și nici să fie transportat la spital.
Comentariile portalului
Nu se poate.... Zic de această întâlnire în virtual după mai bine de jumătate de secol. Dar vă rog eu, nu ne lăsați și comentați î (...)
@E.Nola Ma vad in randurile dvs. pentru ca m-ati vizat in mod direct. Recititi atent articolele, comentariile si faceti analiza pe text. A propos de dezamagire…stiti ce mi-a (...)
Romania e plină de oi rătăcite, fără pic de simț critic. Dacă încerci sa deschizi ochii habotnicilor, riști sa fii supus unui oprobiu fară limite. În (...)