Cât de circulată este cea mai rea stradă din lume aflată la doar un kilometru de Primăria Arad? (GALERIE)





Știri Arad. Am mai scris, și probabil vom mai scrie, despre ceea ce noi considerăm, deocamdată, până la alte păreri, că ar fi cea mai rea stradă din lume. Este vorba despre strada Eftimie Murgu, una care – cel puțin în weekend – este una dintre cele mai circulate din Arad, exceptând magistralele.
Da, am putea fi acuzați de faptul că avem și noi câte un hobby, în acest caz fotbalul. Ne place, dar nu numai nouă, ci și altor sute de arădeni care mai ales în weekend dau năvală la baza Serie A (cunoscută și ca Bendea, din cauza depozitului din vecinătate). Problema este că ne asumăm riscuri mari, noi și ceilalți minim 200 de arădeni care aleg această delectare, atunci când dorim să ajungem acolo cu mașina. Pe lângă faptul că în mers gropile nu pot fi evitate, în momentul în care ajungi să parchezi te lovești de alte probleme. Nu poți coborâ din mașină fără să nu calci într-o imensă băltoacă, sau, dacă ești mai norocos, în noroi până la glezne.
Ne întrebăm totuși, încă o dată, de ce nu se poate face nimic cu această stradă, mai ales că nu este una foarte lungă și nici nu face parte din celelalte 27 de străzi care au intrat în administrarea Guvernului, fie el și Ponta.
Vedeți în galeria foto cât de mari sunt gropile de pe strada Eftimie Murgu și cum se formează adevărate lacuri în zilele ploioase.
CITIȚI ȘI:
Cea mai rea stradă din lume este la un kilometru de Primăria Aradului! (GALERIE)
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)