Cât cap să ai? Pentru că nu a putut asfalta pe ploaie, un angajat al primăriei a plantat un copac sub un alt copac

    de Mihai Todoca | 28 mai 2020, 12:48 PM | Strada | Topic special

    5

    În martie, anul acesta, viceprimarul anunța printr-un comunicat că Aradul va intra într-o campanie de înverzire prin plantarea a 2020 de copaci ornamentali. Foarte bine, o acțiune binevenită în contextul în care se construiesc mai multe blocuri decât se plantează copaci, se asfaltează parcări tăindu-se arbori, toate acestea ducând la o scădere a calității aerului.

    Acuma, cât de greu o fi să plantezi un copac? Lăsăm deoparte știința exactă care ne spune când e bine să se planteze un copac, în ce sezon, ce fel de pământ etc, și ne axăm strict la munca fizică. Cât de greu poate fi? Ai săpat o groapă, nu foarte mărișoară, ai luat puietul, l-ai băgat în pământ, acoperi groapa la loc și gata. Nu? Nu!

    E la mintea cocoșului că nu poți planta un puiet sub un alt copac bine dezvoltat, sănătos, țapăn! Nu are cum să crească la umbra unui alt copac, toți nutrienții din pământ fiind trași de rădăcinile celui puternic.

    Însă acest lucru se pare că nu a contat pentru angajatul/angajații care au plantat un copac din specia carpen, pe malul Mureșului în zona 300, sub un nuc bine dezvoltat. Bineînțeles că puietul s-a uscat. S-a uscat din prostia și lehamitea unui om pe care, din păcate, atâta l-a dus mintea.

    Deși în locul mai sus menționat este loc de poți planta cel puțin o pădure, pe Dorel nu l-a interesat și a pus puietul sub nuc. Dacă se dorea tăierea nucului (deși e specie protejată) și înlocuirea lui cu carpenul, odată ce carpenul creștea (deși în condițiile date i-a fost imposibil), cu asta ar fi trebuit să înceapă. Să-i facă loc puietului.

    Recunoaștem că nu ne-am dus mai departe să verificăm dacă mai sunt asemenea situații în care se dau banii degeaba pe puieți, doar ca aceștia să ajungă uscăciuni, din lipsă de timp, dar ne vom întoarce pe teren.

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Imi pare rau dar gresiti foarte mult, fiecare isi are spatiul lui, se practica deobicei langa copaci batrani din vechime stiu de la bunicul meu care era expert in pomicultura si viticultura, ca e bine sa plantezi un puiet langa un pom mai batran avand posibilitate de a inlocui in momentul in care imbatraneste cel vechi , cel nou are vigoare si rezistenta sa se prinda mai repede, va rog nu mai criticati ori ce nimic numai sa bagati de vina , trebuie sa avem rabdare si sa urmarim evolutia.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.