marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Care este soluția pentru salarii mai mari în Arad?

    de - | 17 februarie 2020, 9:48 AM | Comunicate contra cost

    1

    Dacă dorim ca arădenii să trăiască mai bine, să primească salarii mai mari, este obligatoriu să aducem investitori în domenii bine plătite, care să concureze pentru forța de muncă disponibilă. Precum într-un cerc vicios însă, aceștia nu vin în Arad și din cauza lipsei de forță de muncă. Așadar, orașul trebuie să ofere condiții care să atragă companiile (taxare prietenoasă și infrastructură) dar și angajații (servicii publice de calitate, spațiu locativ ieftin).

    Aradul a fost un important oraș industrial pe harta țării în perioada comunismului. Fabrici mari, cu mii de muncitori în domeniul transportului feroviar, al prelucrărilor mecanice sau textile, au furnizat țării produsele fabricate aici. După anii 90 a urmat privatizare și falimentul acestor întreprinderi. În Arad, locul acestor fabrici a fost luat de marii dezvoltatori imobiliari și de magazinele de tip market.

    Mai apoi, prin poziția sa geografică, Aradul a beneficiat de interesul unor companii multinaționale care au mai absorbit din populația rămasă fără un loc de muncă. Mari investitori precum Takata (Joyson), Leoni sau Yazaki au fost și sunt angajatori de top în municipiu și chiar în județ.

    După un timp, în absența condițiilor favorabile, orașul nostru a încetat să atragă alți mari investitori, pierzând competiția cu vecinii Timișoara sau Oradea. Consecința a fost plafonarea personalului din fabrici și o stagnare a ofertei salariale din partea angajatorilor. Lipsa opțiunilor pe piața muncii face ca o parte a forței de muncă (mai ales cea calificată) să plece spre Timișoara, lucru facilitat de autostrada dintre cele două orașe.

    Atragerea de noi investitori pentru o genera competitivitate în domeniul muncii în Arad este imperativă. La ultimul recensământ (din 2011) cea mai mare breșă este între populația activă de 20 și 44 de ani. Între 40 și 44 de ani, diferența între populația domiciliată și cea stabilă este de aproape 3.000 de persoane. Între 35 și 39 diferența este de 2.800 persoane. Aceste persoane active sunt fie plecate la muncă în străinătate, fie în alte orașe, fie relocate.

    Conform Direcției Județene de Statistică Arad, „Producția industrială realizată în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2019  a înregistrat o scădere de 0,8%, comparativ cu  perioada  corespunzătoare  din anul precedent„. Cu un picior în recesiune, economia arădeană are nevoie de investiții în infrastructură pentru a atrage investitori, de calificarea forței de muncă existente și de servicii publice superioare, pentru a câștiga noi locuitori.

    Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat în ultimii 10-15 ani. Avem taxe mari, infrastructură de slabă calitate, iar condițiile de viață nu sunt cele mai bune: nu investim în școli, în sănătate sau în servicii publice (salubritate, siguranță, trafic decent). Lipsește viziunea, lipsesc măsurile care să atragă investitori, care să stimuleze antreprenoriatul, care să crească veniturile. Pentru noi, cei din USR, tot ce rămâne de făcut este să participăm la alegerile locale, să intrăm în administrație și să le implementăm chiar noi!


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Nici una, pur și simplu asta e rânduiala. Dacă ne uităm la vecini, Timișoara are cea mai reputată universitate tehnică din România și una din cele mai prestigioase din Europa de Est, Politehnica plus o secție de cibernetică și calculatoare de elită la Vest. Aradul nu are și nu are de unde să scoată profesioniști în așa ceva. Oricum în termeni de salarii, PIB, calitate a vieții și cam în orice aspect vreți Bucureștiul, Timișoara și Clujul s-au rupt vizibil de restul României, și nici pe termen lung datele nu arată că ar încetini sau că alte orașe ar veni din urmă sau recupera decalajele. Susțin totuși o dezvoltare sinergică: Aradul pe partea industrială și manufacturieră și Timișoara pe robotică,IT, cibernetică. E inevitabilă alipirea celor două orașe într-un final.

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.