Când moartea vine pe pasajul de la CET Arad…

Având în vedere cât am așteptat, parcă inaugurarea pasajului nu ne mai poate bucura la fel




Toți arădenii se întreabă și ne întreabă: Când? Când e gata, pentru Dumnezeu, pasajul de la CET? Iar dacă nu știi nimic despre acest pasaj, ai putea crede, mai ales dacă ești pe el, că de mâine se poate circula. Pasajul – având o distanță de 1350 de metri, 550 pasajul și 800 rampele – cel promis de un „milion de ori” și amânat, terfelit, întârziat, scuipat de autorități și constructori. Pasajul al cărui strat de uzură a trebuit refăcut deoarece s-a „umblat cu ocaua mică”, în 2018, iar mai marii CNAIR-ului s-au prins și i-au prins.
Termenul recepției pasajului s-a schimbat, modificat, prelungit, încât noțiunea de „termen” și-a pierdut sensul. Din ultimele informații și surse pasajul ar urma să fie deschis, nu vorbim de recepția finală ci doar de situația în care se va putea circula pe acest pasaj, undeva la finele lui septembrie (după ce ne-a fost o dată promisă deschiderea pentru luna august), birocrația întârziind recepția finală și în acte.
Astăzi, am parcurs întregul pasaj la pas, iar acest lucru ne-a luat aproximativ 20 de minute. Minute în care am putut observa coloanele de mașini, tiruri și furgonete care se întindeau destul de mult în zare, lângă el, pe șoseaua de centură. De lucrat… se lucrează ceva, dar să vedem… pentru cât timp vor mai exista pe pasaj cei șapte munictori pe care i-am văzut azi, după ce, cu amabilitate, șeful de șantier ne-a permis să fotografiem.
Lucrările la cele două pasaje au început în 2011, iar inaugurarea lor trebuia să aibă loc în august 2012, exact când Guvernul a decis să oprească finanţările din cauza restrângerilor bugetare.
Cele două șantiere ale CNADNR au fost oprite în august 2012 -după doar un an de la începerea lucrărilor- în fază foarte avansată de execuție (70% la pasajul peste tronsoanele de cale ferată Arad-Oradea, respectiv Arad-Curtici, din zona CET, și 65% la pasajul peste calea ferată Arad-Bucureşti, din Micălaca).
A fost o palmă, de fapt un pumn în plex de la Guvernul Ponta (PSD), decizia sistării unor lucrări aflate într-o stare de executare atât de avansată. Atât transportatorii cât și șoferii au mult de suferit de pe urma deciziei unui guvern care la momentul acela motiva că din cauza restrângerilor bugetare au ales să sisteze lucrările.
Acum… lucrările… dacă s-ar fi lucrat cu motoarele în plin așa cum s-a angajat constructorul Tehnodomus să o facă atunci când a redemarat lucrările, fiind dat ordinul de începere, ar fi fost gata. Însă, așa cum e la noi, din diferite motive, care țin, unele de politică, altele de inginerie, altele de starea vremii, altele de capacitatea financiară a constructorului, suntem aproape convinși că se va apropia iarna până să circulăm cu mașina, nu pe jos, pe pasaj. Și, pentru conformitate, știți ce mai e de făcut? Joncțiunea cu DN7, amplasarea indicatoarelor rutiere și marcajele… Credem că dacă ne-am pune noi, redacția Special Arad, să le terminăm, într-o săptămână ar fi gata.
Așa… așteptăm în continuare cum o facem de ani de zile.
De ce titlul nostru? Pentru că știți probabil vorba aceea, din popor, cu „e bun să aducă moartea, într-atât de încet se mișcă…”. Ei bine, dacă moartea ar fi trebuit să vină pe pasajul de la CET, am fi fost fericiți…
Comentariile portalului
Au intervenit "prompt", după 2 ore...Să pătimească păcatoșii, în Săptămâna Patimilor
Doamna Daniela Pădurean Andreica este de profesie filolog. A absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universității “Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca – secția Limba și literatura română/limba și (...)
== DANIELA ASTA N A FOST CAMERISTA LA PREZIDENT ? -- STIU CA AVEA STOMAC TARE == SCARBA MI E == ACUM E LA CULTURA LA BIBI DRUJBA ? == BINE ZICE RHADOO == DE CE NU (...)