Când manelele „ie viața mea”, Poliția nu mai contează

    de Valer Mărginean | 23 noiembrie 2021, 8:15 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    1

    (foto: ziare.com)

    Dacă tot a pierdut, poate pentru totdeauna, orice șansă de a fi o destinație turistică, dacă tot și-a pierdut, cam tot pentru totdeauna, identitatea care i-a adus renumele de Mică Vienă, Aradul este pe cale să devină, dintr-un oraș nesigur, cum este acum, unul al terorii. Un oraș în care va domni și mai mult frica de a ieși pe stradă după lăsarea întunericului… De fapt, după atentatul cu bombă de la Lebăda, produs la ora la care Soarele de vară deja începea să și încălzească, nu doar să lumineze, rămânem cu frica de a mai ieși pe stradă pur și simplu, indiferent de oră. Îngrijorător este că violența este tot mai prezentă în Arad, sub diferite forme, dar nu am auzit de vreo urmă de îngrijorare dinspre autorități. Și nu neapărat dinspre Poliție, pentru că violența, delincvența, infracționalitatea nu sunt doar treaba Poliției, cum am fi tentați să credem și cum, de altfel, cred cei mai mulți cetățeni, dovadă că aproape toate comentariile la articolele în care era prezentată agresiunea din Parcul Orizont (Micălaca) vizau Poliția și pe polițiști. Ca să nu mai spunem despre primarul Aradului care, după atentatul cu bombă ne asigura că a luat el problema în mână și va fi liniște și pace în Arad pentru că a dispus Poliției locale să intensifice patrulările. Dar, oricum, de la el nu aveam pretenții.

    Dacă atunci când a fost vorba despre atacuri ale unor organizații criminale, cu sau fără nume, vina principală a fost și încă este a Poliției (ca instituție, în primul rând pentru că nu este capabilă să-și facă curățenie în „ogradă”), în cazul unor violențe de genul celei întâmplate în urmă cu câteva zile în Micălaca, vina Poliției este foarte mică spre deloc. Ba chiar aș aprecia că are meritul de a fi acționat rapid, inclusiv pentru prinderea atacatorului. Mi s-a atras atenția că rapiditatea și calitatea intervenției este doar o dovadă că atacul a fost unul oarecare, comis de un oarecare, asupra unui alt oarecare, pentru că dacă ar fi fost altfel, dacă atacatorul ar fi fost vreun membru al lumii interlope, iar victima vreun afacerist notoriu pentru legături cu lume tenebroasă din care venea atacatorul, încă s-ar mai fi căutat urme, indicii, martori și așa mai departe. Așa o fi, dar nu vreau să insist asupra ideii pentru că, deocamdată, se cuvine să apreciem ce au făcut bine.

    Totuși, ce se întâmplă sau ce s-a întâmplat până acum de s-a ajuns la atâta violență în Arad, dar și în țară? Repet, nu cred că Poliția, Jandarmeria sau Justiția sunt vinovate. Acestea lucrează cu „materialul clientului” ca să zic așa, lucrează cu faptele deja comise, le cercetează și, dacă este cazul, le sancționează. Prevenția, în cazul instituțiilor de ordine publică, de forță cum li se mai spune, înseamnă, de fapt, descurajare prin teama de sancțiune. Or, prevenția adevărată înseamnă convingerea că nu trebuie comise fapte antisociale, violențe și așa mai departe. Diferență de nuanță, dar extrem de importantă atunci când vrem să află cauzele fenomenului, nuanță care ne duce spre educație. Mai precis, spre lipsa educației. Nu neapărat educația științifică sau, mai exact, nu numai educația științifică, cât mai ales, aș zice educația morală. Care se dobândește, în principal, în familie. Or, toate schimbările din societatea noastră, întâmplate după eliberarea din decembrie ’89, au dus la slăbirea familiei – în principal, prin plecările la muncă în străinătate, dar nu numai – au dus la văduvirea prea multor copii tocmai de educația morală.

    Peste acest adevărat dezastru, a venit și școala, cu programele de învățământ năucitoare, cu manuale dubioase, cu metode de predare și evaluare ridicole, cu profesori plictisiți de lipsa lor de vocație, ajutați de societate să devină nu dascăli ci funcționari în învățământ, sindicaliști preocupați doar de salarii și de ore fușerite pentru a face loc meditațiilor și așa mai departe. Vă mai amintiți de acele generații de absolvenți de liceu care își luau Bac-ul copiind fără jenă? Ei bine, aceia sunt acum „dascălii” cu vechime, „somități” producătoare de analfabeți funcționali (excepțiile, din păcate prea puține, întăresc ideea de mai sus).

    Nu în ultimul rând, intervin și televiziunile cu programele lor excesiv tabloidizate, cu făurirea de „vedete” (despre care aș spune câte ceva, dar mă abțin pentru că, poate, citesc și cei mai tineri aceste rânduri…), cu emisiuni a căror lipsă de calitate este întrecută doar de imoralitatea mesajului transmis (în care „să moară dujmanii mei” este partea cea mai cuminte). Aș fi spus și despre presa scrisă, dar au avut grijă „dascălii” să nu le insufle copiilor dragul de citit…

    Așa s-a ajuns ca acești copii, „vinovați fără vină”, să nu mai știe să facă diferența dintre frumos și urât, dintre valoare, merit, vrednic și derizoriu, nonvaloare, neînsemnat, dintre bine și rău, dintre moral și imoral, legal și ilegal. Să nu ne mirăm, deci, că acești copii sau cei care au ajuns între timp la 25, 30 sau chiar 40 de ani, nu știu să-și țină în frâu pornirile agresive – cele alimentate de toate „programele” ce le-au fost oferite, de la imbecilitățile lansate de „vedete”, la textele de „mare sensibilitate” și îndemnurile atavice ale manelelor. Să nu ne mirăm că reacționează violent, disproporționat și primitiv la orice i se pare că-i lezează mândria sau dorințele, că nu știu să păstreze decența cuvenită față de bunici, părinți, soții, copii, apropiați sau simpli cetățeni cu care se intersectează, de multe ori, tragic.

    Cred cu toată convingerea că educația crește nu doar gradul de răbdare a oamenilor, ci și toleranța față de alții, capacitatea de a accepta părerea contrară și, la o adică, de a negocia o situație posibil conflictuală și altfel decât cu pumnii, cuțitul sau pistolul.

    Conform unui studiu realizat în 2003, în SUA, „un an în plus de școală scade cu 10% probabilitatea ca o persoană să ajungă la închisoare”, iar „absolvirea studiilor liceale scade dramatic riscul de săvârșire a unei infracțiuni cu violență sau contra patrimoniului”, iar „o creștere cu doar 1% a numărului persoanelor de sex masculin care termină studiile de liceu ar duce la o scădere a infracționalității care ar genera o economie de aproximativ 1,4 miliarde de dolari”. Una dintre concluziile studiului este că „nu se poate nega existența unei legături între educație și infracționalitate, în sensul că nivelul ridicat al educației duce la scăderea riscului de implicare în activități infracționale” (studiul poate fi găsit aici).

    Desigur, nu am epuizat toată gama de cauze care generează violență în societatea noastră. La urma urmei, aceasta este treaba sociologilor, psihologilor, criminologilor sau juriștilor, nu a noastră. Totuși, ne-am bucura dacă, administrația locală (județeană, pentru că violența trece dincolo de granițele municipiului) ar iniția o dezbatere pe această temă, cu specialiști din domeniile arătate, dar și cu profesori, iar concluziile acesteia să fie puse în practică. Primarul Bibarț poate fi uitat pentru că oricum nu înțelege nimic în afară de patrulări (rondurile lui tot patrulări sunt, în fond).

    P.S. Am apreciat reacția promptă a viceprimarului Ilie Cheșa după articolul „Printre trădări de partid și ronduri de zi a apărut o Bilă neagră pentru viceprimarul Cheșa” în care prezentam câteva terenuri neîntreținute din Arad. Desigur, am apreciat si onestitatea cu care a postat pe contul său de facebook cum lucrau angajații Gospodărire Comunală Arad la curățarea respectivelor terenuri, cu mulțumiri pentru ziarul online Special Arad.

    Primul impuls a fost să răspundem la fel, ceea ce ar fi echivalat cu un schimb de amabilități ce ni s-a părut, până la urmă, inutil și nefiresc, mai ales că reacția domnului viceprimar a intrat în sfera normalului. Și-apoi, nu pentru noi a curățat acele terenuri (sperăm că nu a uitat de trotuare…) ci pentru Arad și pentru arădeni. Da, a fost o surpriză plăcută și dătătoare de speranță, cel puțin atâta timp cât nu se va molipsi de la colegii din PNL care, din câte se pare, au primit „ordin de zi pe unitate” să ignore semnalele presei. A fost cu adevărat reconfortant să constatăm că mai există politicieni care nu se cred infailibili și, cu siguranță la fel au simțit și cetățenii Aradului, chiar dacă, între timp, se pare că a șters postarea, probabil fiind certat rău de tot de șeful său din primărie, cel cu rondurile la ceas de seară.

    Desigur, așteptăm și reacția Poliției locale la cele spuse de domnul viceprimar în legătură cu proprietarii terenurilor, inclusiv a celor de pe Faleză, lăsate în paragină  de o instituție care se ocupă de apele române și care, la o adică, răspunde contravențional pentru faptele sau ne-faptele sale.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    3 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.