marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    Când faci naveta ca să-ți învingi cancerul și să-ți ajuți soțul nu poate fi decât o poveste zguduitoare. Aurica, o pensionară din Arad, ne-a „învins” și pe noi…

    de Mihai Todoca | 3 iulie 2019, 1:10 PM | Povești despre oameni

    0

    Pe drumul dintre Lipova și Arad... (foto: M.Todoca)

    Din când în când, subiectele articolelor noastre ne „aruncă” prin județ, în diferite localități și plecăm de fiecare dată cu mare drag, deorece ne plac oamenii pe care îi întâlnim. Sunt oameni care chiar dacă au un necaz sunt în stare să te primească cu un zâmbet și o vorbă bună, pe când la oraș… parcă vedem prea multe frunți încruntate.

    Drumul nostru ne-a purtat astăzi până la Vărădia de Mureș. Pe drumul nostru de întoarcere, am trecut și prin Lipova, iar acolo am făcut ceea ce de regulă nu facem: am luat pe cineva la ocazie. Am văzut-o din depărtare că ne făcea semn, era o femeie în etate. Am oprit și am întrebat-o unde merge: „Acasă mă duc, la Arad”.

    Haideți, i-am spus noi și am pornit împreună cu doamna care nu a uitat să își pună centura. La drum lung, un partener de conversație nu strică niciodată, ne-am zis și nu a trebuit să ne chinuim să întreținem conversația deoarece aceasta a curs cu ajutorul interlocutoarei noastre, foarte veselă dealtfel.

    „Cu ce treabă prin Lipova?”, am întrebat noi.

    „Am fost la spital la moșu’ meu, adică soțul, știți cum e vorba. Mi l-au îmbolnăvit ăștia (pacienții n. red.) de la Arad. S-a dus cu o răceală și acuma are început de TBC. De patru luni e la spital aicia. Tot de patru luni fac și eu naveta”, ne-a spus tanti Aurica.

    Am întrebat-o cum se descurcă. Ne-a spus că nu foarte ușor, dar nu se plânge. La ultima parte ne-am așteptat. Nu prea se plâng bătrânii când le este greu. O spun o dată și apoi gata, râd de situație: „Apăi ce să facem? Rezolvăm ceva dacă ne plângem? Nu rezolvăm nimic. Doamne ajută să fie bine și să ajungem sănătoși că moșu’meu, săracu, îmi mănâncă nervii.”

    Am râs puțin și am întrebat-o de cât timp sunt căsătoriți.

    „De 50 de ani, dragul meu. Acum am 70 de ani și mă țin bine. Cu tot cu cancerul meu…”. Ne-a povestit pe drum că viața nu a fost foarte îndurătoare cu ea. În 1988, soțul ei a rămas nevăzător. Lucra la mina din Roșia Montană: „L-au terminat cu totul… nu au mai putut face nimic pentru el. Apoi am descoperit că am cancer și a trebuit să mă taie pe piept (mastectomie n.red). Dar ne-am descurcat, am mers mai departe, trecem și peste boala asta ce o are moșu, iar eu am noroc de oameni buni. Mai trebuie să fac o operație în septembrie sau octombrie la Cluj, la domnul doctor. Doamne ce oameni buni sunt acolo. La prima operație am vrut să îi dau bani, dar mi-a dat peste mână. Apoi, când m-am dus la el, am zis că o să fiu mai șmecheră și i-am pus pe birou și am ieșit. Apoi a urmat operația, m-au adormit, iar când m-am trezit, m-am trezit direct pe patul de spital. Lângă mine era domnul doctor care mi-a pus banii sub perină și m-a certat: Dumneavoastră vă arde de prostii? Așa noroc am și cu medicul de la Lipova, nu vrea nicicum să-mi ia banii și mă întreabă că nu am ce face cu banii? Eu îi spun că știu că moșu meu e mai dificil, dar se pare că nu e așa. Că domnul doctor îmi zice că este pacientul lui preferat. Apăi așa o fi, dar lui nu îi cere cartofi prăjiți… Auzi acolo, cartofi prăjiți. Să îi car eu din Arad până la Lipova… tot se sleiesc”.

    Tanti Aurica ne-a mai spus că are 21 de operații, nici una în plus sau în minus. Am întrebat-o dacă face colecție de ele și a început să râdă.

    Vă zic, domnul meu, am mare noroc. Iacă-tă că de patru luni de când fac zilnic drumul ăsta, niciodată nu am stat mai mult de 10 minute la ocazie. Și pe dumneavoastră v-am prins imediat.

    Era ceva în glasul ei care ne-a făcut să ne simțim mici. În ideea în care realizăm că am ajuns să ne plângem de cele mai banale chestii, pe când alții… au o putere incredibilă de a suporta. Tanti Aurica s-a întristat puțin când ne-a povestit puțin de copiii ei: fiul de 48 de ani și fiica de 28 de ani, pe care îi vede foarte rar. „Ea e plecată în Italia cu familia. S-a stabilit acolo, iar de întors nu se mai întoarce, iar băiatul… eh! Ca bărbații… uite ce domnișoară frumoasă!”, și-a oprit ea ideea și ne-a făcut atenți la o domnișoară blondă care intra într-o mașină. Eram în Arad deja. „Am văzut-o ”, îi spunem noi. „Ei, ai văzut? Ce-am spus eu? Bărbații… ca bărbații” și începe și râdă.

    Am lăsat-o pe tanti Aurica la Podgoria, iar noi ne-am întors la birou. A! Uitasem. Tantii Aurica nu îi place deloc de Tăriceanu și nici de Dragnea, dar Falcă a făcut câte ceva…

    Să te faci bine tanti Aurica și du-i niște cartofi prăjiți la moșu’ tău că îi e poftă și lui.

    P.S. Tanti Aurica are o pensie de 11 sute. Așa ne-a spus. Unsprezece sute, adică 1100 lei. „Degeaba lucrezi ca să trăiești, că pensia te omoară”, a dat ea a lehamite din mână.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.