S-a stins din viață Ladislau Korosi, fost director administrativ la clubul UTA și președinte la Strungul și CFR Arad
S-a stins din viață Ladislau Korosi, fost director administrativ la clubul UTA și președinte la cluburile Strungul Arad și CFR Arad. A fost un adevărat aristocrat printre oamenii de fotbal ai Aradului, un om elegant, rafinat, un adevărat profesionist.
Cei care frecventau stadioanele Aradului în perioada anilor 1980-2010 nu au cum să nu și-l aducă aminte pe „nea Laci”, Ladislau Korosi, o persoană elegantă, plăcută, rafinată care a fost conducător de club la CFR Arad, echipă la care a fost și jucător, dar și la Strungul Arad în anii 80 și începutul anilor 90, până la uniunea dintre Strungul și Vagonul, sau mai bine zis dintre Aris și Astra cum se numeau în acei ani.
A trecut apoi la UTA acolo unde, nu știm dacă asta era titulatura oficială, a îndeplinit funcția de director administrativ. El se ocupa de tot ceea ce însemna bucătărie la vechea arenă UTA, dar în timp avea să se ocupe și de sarcini care țin de un director sportiv, nea Laci fiind cel care rezolva transferurile la Federație, cel care făcea foaia de joc, și multe alte lucruri.
„E doliu în familia Bătrânei Doamne, astăzi s-a stins din viață Ladislau Korosi, omul care i-a dedicat UTA-ei peste două decenii.
Născut pe 24 februarie 1946, Laci Korosi a fost unul din fotbaliștii-reper ai formației CFR Arad începând cu a doua parte a anilor 1960, vreme în care trupa din Banu Mărăcine era o prezență obișnuită a Diviziei B. Tot la CFR a devenit conducător, apoi a a contribuit din plin la ascensiunea Strungului Arad, altă grupare a orașului care a creat clipe fotbalistice memorabile pe malurile Mureșului.
Din 1995 și-a folosit toată experiența pentru UTA, căreia i-a oferit tot ce a avut mai bun mai ales în clipele grele prin care a trecut Bătrâna Doamnă.
Odihnește-te în pace, nea’ Laci, Bătrâna Doamnă îți va păstra mereu amintirea!”, se arată pe pagina de facebook a clubului UTA.
* În fotografia realizată de Viorel Musca pe 22 martie 1995, UTA reușea o victorie de senzație în fața Rapidului, 1-0 cu gol marcat de More Târțău. Pe bancă, antrenorul Gigi Borugă, secondat de Ladislau Korosi, au trăit intens mai ales minutele de final.
Ladislau Korosi avea 78 de ani și rar mai venea la meciurile echipei arădene.
Citește și:
Comentariile portalului
Ii bun. Operatiune in iulie, facuta publica dupa 6 luni. Bravo, CFR.
Nu ne lasă în necunoaștere și minciună, Rasputin! Spune tot Adevărul! Cum sa nu te credem?
Atunci când cretinii sunt prea multi și ajung chiar sa își puna viața în pericol , atunci când ești inundat de eructatii, flatulente, umori și urdori, orice (...)