Campanie Special Arad: „Arădeni, descoperiți-vă valorile!”: Ep.2 – Un „stup de creație underground” resuscitează temporar Teatrul Hirschl (Fotografii de colecție)

    de Raluca Medeleanu | 27 mai 2016, 12:52 PM | Altădată | Cultură | Recomandările editorilor

    5

    Pentru că este primul teatru permanent din România, pentru că este primul cinematograf al orașului, pentru că este moștenirea noastră, a tuturor arădenilor, pentru că până și Ministerul Culturii din Austria s-a îndrăgostit de el și pentru că oricare locuitor al orașului trebuie să-i cunoască istoria și să fie mândru de asta, Special Arad dedică o serie de 3 articole Teatrului Vechi din Arad, propunându-și realizarea unei adevărate campanii de conștientizare a importanței pe care o are salvarea lui! 

    În primul articol ( „Începuturile”) am parcurs perioada 1817-1988, unde am inclus povestea construirii și clipele de glorie ale primul teatru permanent din România de astăzi, iar apoi am aflat cum s-a metamorfozat în primul cinematograf din Arad, cinema Urania, după care, în perioada comunismului a fost lăsat, treptat, să se degradeze, fiind în cele din urmă dezafectat definitiv în 1967. Ultima reparație importantă căreia i s-a făcut a fost în 1988, când i s-a reparat acoperișul. De atunci, clădirea lugubră de pe str. Gh. Lazăr a fost dată uitării.

    Un cămin primitor doar pentru boschetari

    A trecut un regim politic, a venit altul, timpurile s-au schimbat, dar nu și pentru Teatrul Vechi. Au trecut ani de zile, iar singurii care îi mai alinau „singurătatea” erau oamenii străzii, care intrau pe ușile descuiate, găsindu-i sala mare și goală mai mult decât primitoare pentru nopțile ploioase și reci. Nu-i de mirare așadar că impozanta construcție în stil neoclasic a ajuns o simplă ruină.

    teatrul hirschl anii 90

    casa hirschl anii 90

    Cât despre casa lui Iacob Hirschl, aceasta devenise spațiu locativ încă de pe vremea lui Ceaușescu. Evenimentele din jurul acestei clădiri aveau însă să schimbe, în cele din urmă, și soarta vechiului teatru.

    În 1998, Casa de Cultură a avut biroul în aer liber, pentru o zi, chiar în fața Primăriei

    Angajații Casei de Cultură a Municipiului Arad aveau pe atunci sediul improvizat în camerele de la Constructorul, însă la un moment dat Primăria i-a evacuat, lăsându-i pe drumuri. Mihai Popovici, directorul instituției la acea vreme, și-a luat biroul din lemn și l-a pus, în semn de protest, chiar pe platoul din fața Primăriei. Pe birou și-a pus o foaie pe care scria „Directorul Casei de Cultură a Municipiului”, s-a așezat pe scaun și a stat acolo o zi întreagă. La așa gest extrem, municipalitatea s-a văzut forțată să găsească o soluție. Una chiar repede…

    Astfel, într-o lună de zile, locatarii din Casa Hirschl au fost evacuați, în locul lor instalându-se birourile instituției de cultură, împărțind etajul cu o altă instituție, aflată în subordinea Consiliului Județean Arad, „Centrul Cultural pentru Integrare Europeană”, „strămoșul” actualului Centru Cultural Județean, care era deja mutată acolo.

    Tot în acea perioadă, „Centrul Cultural pentru Integrare Europeană” a reușit un lucru remarcabil: finanțare europeană pentru renovarea și reconversia clădirii și a Teatrului Hirschl. Aici intervine povestea cu Ministerul Culturii din Austria.

    Peste 300 de mii de euro pierduți din orgoliul autorităților arădene!

    Închipuiți-vă că era cât pe ce să avem atât clădirea Teatrului, cât și Casa Hirschl, renovate ca la carte, fără ca Aradul să trebuiască să scoată vreun ban! Totul pe gratis, totul prin sponsorizări… Dar am dat-o cu bâta-n baltă, în stilul nostru caracteristic. Se pare că așa am știut mereu să avem grijă de patrimoniul nostru… E o „trăsătură de caracter” a administrației locale, indiferent de anii despre care alegem să vorbim.

    Proiectul de reabilitare a fost câștigat în 1999, ridicându-se la suma totală de 365.000 euro, (nu apăruse încă, dar se calcula deja în euro) din care 300.000 de euro de la Comunitatea Europeană, iar 65.000 euro de la Ministerul Culturii din Austria a cărui reprezentanți efectiv se îndrăgostiseră de Teatrul Vechi când veniseră în vizită. Termenul de finalizare a proiectului era decembrie 2001.

    Doi ani de zile acești bani au rămas blocați în bugetele finanțatorilor, așteptând să fie direcționați către Arad. Nimeni nu s-a putut atinge de ei… De ce? Dintr-o chestiune care pare de-a dreptul absurdă! În acea perioadă, Consiliul Local Municipal Arad și Consiliul Județean Arad s-au trezit să se războiască în instanță, fiecare susținând că atât casa cât și Teatrul Hirschl e în subordinea lor, pentru că fiecare avea un sediu de instituție acolo… Ținând cont că nu se putea decide cine era beneficiarul proiectului, banii s-au dus pe apa sâmbetei. Au fost redirecționați după doi ani pentru altceva. Așa, dintr-o chestiune de orgoliu, Aradul a pierdut o șansă poate unică, să-și salveze clădirea patrimoniu, fără să pună niciun ban și nici să trebuiască să-i returneze vreodată!

    Oferta s-a dus, iar procesul a durat până prin 2004-2005.  În intervalul acesta de timp, două familii au venit cu documente care arătau că sunt moștenitoarele lui Iacob Hirschl, cerând să le fie retrocedată inițial doar casa, iar ulterior și Teatrul cu același nume. Subiectul retrocedării îl vom trata însă în articolul viitor.

    În perioada în care CLM, CJA și, ulterior, moștenitorii se luptau pentru spațiile respective, ceva foarte frumos începea să se întâmple în oraș.

    O scânteie creatoare a aprins o flamă care a readus la viață Teatrul Vechi din propria-i cenușă

    Acea scânteie se numea ArtStudio, prima trupă de teatru independentă din Arad, care îl avea ca director pe actorul Ioan Peter, zis Pit. Acesta coordona trupa din 1996, iar în 1998, la inițiativa directorului Casei de Cultură Mihai Popoviciu a ajuns să-și mute spectacolele de la Casa Sindicatelor, la Casa Hirschl. Ioan Peter a fost tentat de această schimbare mai ales pentru faptul că mediul restrâns, cu aspect de ruină, se plia mult mai bine pe stilul de piese pe care le jucau cei din trupă decât sala mare și rece, „prea comunistă” a Casei Sindicatelor.

    Trupa ArtStudio s-a pus astfel pe treabă, golind mai întâi teatrul de tot molozul și toate gunoaiele lăsate de boschetari. Tot atunci s-au zidit și ușile principale, pentru a împiedica oamenii străzii să mai intre.

    Cum arăta Teatrul Hirschl, în anul 1998, când Ioan Peter a pășit pentru prima oară în el? Gol. Nu mai era mobilier. Mai exista cușca de bilete, câteva chiuvete de pe vremea lui Hirschl, pe care muncitorii le scoseseră din pereți, iar cei de la ArtStudio le-au dus sus, pe terasă, și au făcut un aranjament de flori, păstrând și robineții. „Am încercat să însuflețim, ca într-o grădină franțuzească, plină de obiecte vechi cu un suflu nou, prin plante, prin flori, dar au dispărut toate…”, mi-a spus Ioan Peter.

    Prima piesă pusă în scenă în incinta teatrului vechi se numea „Jocul”, având scenariul scris de Ioan Peter, fiind o adaptare a unor situații din universul lui Shakespeare. „Jucam printre dărâmături, grămezi de moloz, la lumina lămpilor de petrol, iar publicul stătea în picioare. Oamenii erau fascinați deopotrivă de frumusețea de odinioară a acelui spațiu și de starea de degradare în care ajunsese. Spectacolul începea din curtea interioară (azi terasa Joy’s), cu scene din viața unor muncitori (zidari, meșteri etc.), ca pe urmă să intre într-un univers dărâmat al lui Shakespeare”,  își amintește Andrei Elek, actualmente actor la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, care era pe atunci membru al trupei ArtStudio.

    13275147_10154226722969777_2032538970_opiesa jocul trupa artstudio in teatrul hirschl13274976_10154226717729777_1642969653_o

    Am contactat mai mulți actori care au fost membrii ai ArtStudio, rugându-i să ne împărtășească amintirile lor din acea vreme:

    „Perioada Art studio și întâlnirea cu Teatrul Vechi a fost, pentru mine, una dintre cele mai magice perioade din viața mea. De ce spun asta? Pentru că am simțit atunci cum o mână de oameni faini și uniți pot readuce suflul viselor și ideilor de altădată într-un spațiu minunat, dar uitat și cumva pustiit. Să simți acel spațiu cum prinde iarăși viață, să-l vezi cum se îmbracă în lumina lumânărilor de altadată și în gâdurile și replicile micilor actori, să auzi acolo murmurul publicului și șoaptele măștilor- pregătite să-și spună povestea lor… a fost o perioadă unică și acea perioadă are un loc aparte acolo, în sufletul meu. Peter Pit a reușit să strângă o mână de oameni și împreună cred că am redat Teatrului Vechi ce era al său: un «Joc», niscai «Suflete curate», improvizații minunate și repetiții dragi, uneori până seara, târziu…” – Laura Maria Ilea

    „În liceu am decis că vreau o activitate, că nu eram bun la karate, și am vorbit cu PIT să mă ia în trupă după ce-i văzusem Proștii dupa Liviu Rebreanu cu trupa ART Studio. Și bine am făcut până la urmă. A fost o perioadă atât de frumoasă din viața mea. Spun cu certitudine că m-a ajutat mai mult decât facultatea propriu-zisă să lucrez cu Pit. A reușit să ne deschidă ochii multora dintre noi. Pasiunea lui, disciplina și respectul pentru profesie au ajuns la mine și-i mulțumesc cu drag pentru asta. Îmi e dor de perioada Art Studio!” – Călin Stanciu Jr.

    Tinerețe, sâmburele pasiunii de mai târziu, «Ilse», deșteptarea mea spre teatru, câtă bucurie!” – Ofelia Popii

    „A fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Repetam în două trupe de teatru. Una a actorului Costin Gavaza și alta a actorului Ioan Peter. A fost o perioadă hotărâtoare pentru mine. Atunci am știut că voi da la teatru…” – Roxana Sabău-Nica

    Pe mine mă leagă de acest spațiu un spectacol după Sonetele lui Shakespeare (regia Ioan Peter), unde beneficiam de decorul viu al porumbeilor adăpostiți acolo, de frigul inexplicabil chiar în cele mai toride veri… de miracolul a ceea ce toți trăiam în acel spatiu… toți actorii implicați în spectacole desfășurate în acel spațiu susțineau că începe o vrajă între actori și public, un miraj… o legătură foarte puternică în economia spectacolelor cu mijloace scenice reduse la sintagma «teatrului sărac» a lui J. Grotowski” – Raluca Alexandra Vermeșan

    În Arad, se năștea altceva…

    Efectiv a fost un eveniment pentru oraș, pentru că se năștea altceva. Apoi din Teatrul Vechi ne-am mutat în curte, din curte, sus în săli, pe hol, apoi în parc, în piața Avram Iancu. Am jucat peste tot, în jurul Teatrului Vechi. Aveam două, trei proiecte pe an, cu care participam la festivaluri în țară și în străinătate”, mi-a spus Ioan Peter.

    În oraș a început să ia naștere un adevărat fenomen al pieselor underground, datorită trupelor de teatru independente care voiau să facă altceva decât ceea ce se făcea în teatru, acolo neputându-se exprima așa cum ar fi dorit. Pe lângă ArtStudio, mai existau proiectele actorilor Ovidiu Ghiniță, Florin Covalciuc, Doru Nica, dar și altele care începuseră să se dezvolte necontenit.

    „La un moment dat, aveam mai multe producții proprii, aici la Casa de Cultură, decât avea teatrul într-o stagiune, cu un buget de 10%-15% din bugetul teatrului. Așa că am propus cele 7 producții ale noastre să fie jucate în cadrul unui festival de teatru, în 2001, dar ca un fel de «off», înainea spectacolelor oficiale. Ni s-a transmis că piesele noastre nu sunt demne de un astfel de festival și că cel mai bine ar fi să ne facem noi festivalul nostru”, povestește amuzat Ovidiu Balint, care era în acea perioadă directorul Casei de Cultură a Municipiului Arad.

    Dintr-un refuz, a apărut Festivalul de Teatru Underground – un adevărat trendsetter care a cucerit trupele de teatru din țară și străinătate

    „Festivalul de Teatru de Cameră și Underground”, început în 2001 dintr-o nevoie de afirmare, a reușit în cei 10 ani de activitate să se transforme într-o bombă creativă, un adevărat trendsetter care atrăgea personalități importante din lumea teatrului: regizori, dramaturgi, companii de teatru independente, dar și critici de mare calibru, atât din țară, cât și din străinătate. Era cu totul altceva. Era avangardă, experiment, artă în cea mai pură și sinceră formă a sa.

    Și mai era ceva ce îl deosebea cu adevărat de orice alt festival: acea atmosferă de comunitate. Participanții nu se limitau la momentul în care jucau pe scenă, ci interacționau unii cu alții. Actorii străni și cei români, producătorii, regizorii, coregrafii, toți purtau discuții, legau prietenii, nimeni nu pleca direct în camera de hotel când terminau partea de muncă. Stăteau și depănau povești, își împărtășeau experiențele, la o bere, sau la un pahar de vin, pe terasa Cafenelei Literare Joy`s, din curtea Casei Hirschl.

    teatru vechi sala in perioada teatrului undergroundafise teatru underground arad

    festivalul de teatru de camera si underground editia a 3a

    festivalul de teatru underground 2009 arad

    Cu un început mai modest, nu a durat mult până ce edițiile festivalului să prindă o viață proprie. Arădenii nu mai văzuseră așa ceva. Sub ochii lor, orașul renăștea și se transforma într-o adevărată forță artistică, a cărui impact răsuna chiar și în zone îndepărtate ale lumii, în Japonia sau America. Era ceva ce nimeni până atunci nu mai făcuse, cel puțin nu în România, sau într-un oraș precum Aradul.

    În perioada festivalului Underground, aici am văzut unele dintre cele mai tari spectacole care se jucau în acea perioadă, atât din țară cât și din străinătate. (…) La ediția din 2006 mi se pare, festivalul s-a deschis cu spectacolul «Joi» pe care l-am facut împreună cu deținuții de la Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad. A fost prima oară în România când o trupă dintr-un pentenciar de maximă siguranță a ieșit să joace pe o scenă profesionistă. Acest spectacol a fost prezentat pe urmă la Nottara în București și în mai multe orașe din România și a marcat înființarea festivalului Exit de la București a trupelor de teatru din Penitenciare”, mi-a spus Andrei Elek.

    spectacolul Joi cu detinutii de la Penitenciarul de Maxima Siguranta Aradspectacolul Joi cu detinutii de la Penitenciarul de Maxima Siguranta Arad 2

    E dificil să reproduc în cuvinte atmosfera din timpul festivalului, cert e că o dată pe an, pentru câteva zile, orașul nostru era parcă absorbit într-un portal și trimis într-o lume fantastică.

    În 2009, a fost realizat un amplu documentar Duna TV despre fenomenul Teatrului Underground la Arad, din care am extras câteva păreri ale oamenilor de cultură intervievați de producători:

    Dacă la primele ediții, când festivalul a devenit internațional era un efort pentru noi să căutăm, să convingem oamenii să vină, acum se pare că festivalul și-a cucerit un renume care i-a crescut și gradul de interes.” – spunea Victor Scoradeț, selector și critic de teatru de la București.

    Pentru prima dată, Casa de Cultură este producător la un spectacol de mare avengură cu actori din America, Japonia și România” – Radu Dinulescu, regizor și selector, fost director la Teatrul de Marionete Arad.

    „Am auzit și am citit păreri foarte bune despre acest festival! Ideea de a combina toate aceste domenii artistice, precum muzica, dansul, teatrul, filmul, marionete, este una foarte bună” – spunea coregraful polonez Ryszard Kalinowski, de la Teatrul de Dans Lublin, la Festivalul din 2009.

    „Din câte știu, este singurul așa numit «festival underground», sau mai degrabă «Off-Festival», pentru că este off/în afara teatrului obișnuit, iar asta înseamnă că este o șansă cu adevărat grozavă pentru Arad și pentru organizatorii festivalului” – spunea Dieter Topp, președintele de atunci a KultureForum Europe, Germania.

    În loc de încheiere, despre puterea Underground

    Membrii companiei „Dan Puric” din București: „Ca participanți la Festival ne-am simțit foarte, foarte bine! Pentru noi a fost chiar o premieră să facem ce-am făcut aici și e o mare bucurie că am reușit să facem și să mai facem și spectacol după ce am încălzit cât de cât spațiul… Este un loc extraordinar, felicitări Aradului, felicitări arădenilor și «Buuuu!» celor care nu investesc aici!” – Afirmația a fost făcută în urmă cu 7 ani.

    De atunci, tot ce mai putem păstra este acel „Buuu!”, căci Teatrul Vechi este închis, ținut sub cheia proprietarilor care îl lasă, încet, încet să cadă. Dar mai există vreo șansă ca, într-un viitor apropiat sau îndepărtat, Teatrul Vechi să aparțină din nou tuturor arădenilor? Despre asta, în articolul viitor…

     

    Citește și Episodul 1 al seriei, „Începuturile”

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Problema care a dus Urania/Teatrul vechi în paragină persistă de atâția amar de ani.
      Cauza? Oameni ca Falcă și Văcean decid ce este cultură în Arad. Ce merită sau nu merită să fie o prioritate pentru un oraș ca Aradul. Ori astfel de oameni ce nu ascultă decât pe aceia care în cazul unor proiecte de Investiție le strecoară în buzunare peșcheșul, nu fac nimic în folosul comunității.

      Pentru un arădean get beget, astfel de reportaje scormonesc în rana deschisă a frustrării. Când ști că se poate (de ex Sibiu) urletul de durere oprit în gât, îți umflă venele și te sugrumă. Îți vine să te duci la cei responsabili și să le cari un milion de șuturi în cur.

      Avem posibilitatea să-i dăm afară pentru toate aceste acte de iresponsabilitate comise împotriva Arădenilor. Lista este prea lungă. Trebuie scoși din sistem și trebuie început cu Primarul. În final el este responsabil în fața arădenilor că Aradul este așa cum este în 2016. Dacă 12 ani nu au fost suficienți să pui în mișcare un mecanism funcțional, care să revitalizeze orașul acesta ce merită să devină o perlă la “poarta” de vest a României, atunci trebuie spus “Adio”.

      Avem nevoie de oameni tineri cu viziune și aspirații aliniate la timpurile pe care le trăim. Oameni mândrii că sunt arădeni, ce sunt dispuși să muncească în folosul comunității! Avem nevoie de o conducere educată și consumatoare de cultură.

      Ce avem azi? Clădiri ponosite pe cale să se dărâme, clădiri recent renovate ce din nou se renovează, sau urmează să fie renovate, lipsă totală de interes pentru cultură de valoare.
      Dar vom avea bănci și coșuri de gunoi grii de 150 de mii de euro, pe lângă cele existente care au costat 8 000 de euro bucata.

      Nu știu când o să se înțeleagă că Gașca lui Falcă a TEPUIT Aradul? A venit cu punga de plastic în mână cu autostopul la Arad și acum crede că scaunul de Primar al Aradului este a lui pe vecie.
      Voi decideți peste o săptămână viitorul Aradului.
      Alegeți cu grije dacă va pasă.

      +2 voturi
      +1
      -1
      • Multumesc 🙂
        In legatura cu galeria foto, la articolul acesta unele nu se pot face mai mari pentru ca sunt inserate intr-un colaj. La restul, le puteti mari daca dati click dreapta pe poza din articol, nu din galerie, si dati open in new tab. Astfel, vor aparea la marimea originala.

        O zi frumoasa si multumim ca ne cititi!

        0 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    8 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.