Camere video de 7000 de euro vor transmite live orele de la Moise Nicoară

    de Raluca Medeleanu | 18 august 2020, 10:29 AM | Educaţie

    3

    imagine cu rol ilustrativ

    Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad a început de pe acum pregătirile pentru noul an școlar, încât restricțiile cauzate de pandemie să nu afecteze actul învățării. Astfel, pentru anul școlar 2020-2021 se vor amplasa camere video performante, în toate clasele din colegiu, care vor transmite orele online, în cazul în care va fi nevoie, în continuare, de predare online.

    Modelul a fost preluat de la Colegiul Național C.D. Loga din Timișoara, iar conducerea școlii de la Moise intenționează să folosească acest sistem de transmitere a orelor online și pentru situațiile în care un elev va fi nevoit să stea acasă fiind bolnav, astfel să nu piardă din materie, dar și pentru supravegherea desfășurării examenelor naționale.

    La ora actuală, investiția considerabilă de 7000 de euro este asigurată din fonduri ale Fundației „Moise Nicoară”, școala neavând un astfel de buget, iar membrii fundației spun că orice sprijin suplimentar este apreciat, fie ca sponsorizare de la firme, fie donații a persoanelor fizice. Sistemul de camere video va începe să fie implementat începând cu 15 septembrie și este estimat să fie funcțional la sfârșitul lunii septembrie.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru Rent a car bucuresti

    5 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.