Calificare! UTA a zdrobit Mioveniul și a arătat semne de viață înainte de confruntarea cu „U”





După înfrângerea cu Sepsi, UTA părea un pacient în moarte clinică, pregătit parcă pentru a-și dona organele. Problema era că niciun organ nu părea să funcționeze. Toate păreau a fi afectate…
Dar cel mai tare a părut afectat tocmai creierul, pentru că mentalul era nu la pământ ci undeva sub acesta. „Am văzut jucători cu capetele plecate”, spunea Gyuszi Balint după acel meci, iar în perspectivă se arătau două meciuri capitale, cel de calificare din Cupa României cu CS Mioveni și cel de la Cluj, cu „U”. Rapidul e, încă, departe.
Balint a jucat cu tot ce a avut mai bun la dispoziție la Mioveni, arătând că nu neglijează deloc Cupa deși în campionat problemele sunt uriașe. Încă din startul partidei UTA s-a instalat în jumătatea adversă și, chiar dacă norocos, Anton a reușit să deschidă scorul cu o boltă peste portar din zona de corner, gol venit cu ajutorul unei devieri din piciorul unui fundaș al gazdelor.
Până la pauză, Șteau și același Anton puteau majora scorul, dar primul a tras peste poartă de la câțiva metri, iar șutul lui Anton a fost respins de Sima. Balauru, portarul titular al echipei arădene la meciul din această iarnă, a șomat în prima parte. Avea să o facă și în cea de-a doua, mai ales că în repriza secundă UTA a controlat și mai mult partida.
Hoxhallari și Keșeru – la doar un minut după ce a intrat -, au marcat golurile din repriza secundă care au adus o victorie categorică pentru Bătrâna Doamnă, un pansament, o infuzie de moral înainte jocului care se anunță foarte dificil de pe Cluj Arena. În afara celor două goluri, UTA a și ratat destul de mult, Sima remarcându-se la șuturile lui Anton, Keșeru și Matei.
Este o victorie clară care a plasat-o pe UTA în fruntea unei grupe din care au mai făcut parte FCSB și FC Botoșani, dar și Oțelul sau Gloria Buzău. După ce au fost eliminate Farul, Universitatea Craiova și Rapid, astăzi victoria celor de la FCSB s-a dovedit inutilă tocmai pentru că a câștigat UTA și a mers mai departe împreună cu CS Mioveni. Într-adevăr, regulamentul competiției este unul foarte ciudat, dar astea sunt detalii care nu mai influențează cu nimic mersul competiției în acest sezon.
Dincolo de bucuria calificării în „sferturile de finală” ale Cupei României, acolo unde UTA nu a mai fost de foarte mulți ani, rămâne jocul care dă speranțe în perspectiva a ceea ce urmează, deși trebuie să recunoaștem că adversarul de astăzi a jucat la limita non-combatului.
În „sferturi”, UTA va juca pe teren propriu cu FC U 1948 Craiova.
CS Mioveni – UTA 0-3 (0-1)
Goluri: Anton 12, Hoxhallari 52, Keșeru 64
CS Mioveni: Sima – Oancea, Burnea, Ene, Șerbănică (Militaru) – Lixandru – Toma (Burlacu), Panait, Pop (Coșereanu) – Antal (Gutea), Krasniqi (Kabananga).
UTA: Balauru – Vukcevic, Benga, Hoxhallari, Dobrescu – Batha (Fl. Matei), Anton (Cascini) – Otele (Godwin), Ubbink (Jobello), Șteau – Postolachi (Keșeru).
Arbitri: A. Antonie – la centru, R. Ghinguleac (ambii din București) și F. Tunyogi (Zalău) – asistenți.
Comentariile portalului
Dragoș Vâlcu? „Am căutat și un finanțator care urma să susțină financiar proiectul și ne-am asociat cu Dragoș Vâlcu, persoană cu afaceri în zona de (...)
Aici e vorba despre biserici, nu despre presă. Iar definiția extremismului, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române înseamnă: „Atitudine, a unor curente, mișcări, persoane politice (...)
Mizerii. Cine decide cine e extremist? Presa??? Hai mah lasi.