marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Călcați de mascați! Mai mulți arădeni au adus ilegal porci și concentrate alimentare

    de Special Arad | 2 iulie 2015, 11:05 AM | Știri Arad

    0

    Știri Arad. Percheziții în Mureș și Arad. Au fost vizați afaceriști care au adus ilegal porci și concentrate alimentare din străinătate.

    Mai multe locuințe din județele Arad, Mureș și Teleorman au fost luate cu asalt, în această dimineață, în cadrul unor percheziții efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Mureş, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.G.P.R. Astfel, peste 50 de poliţişti au efectuat 17 percheziţii, în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Mureş, pe raza judeţelor Mureş, Arad şi Teleorman, fiind puse în aplicare nouă mandate de aducere, scrie Vocea Transilvaniei.

    Din cercetări a reieşit că, în perioada februarie-iunie 2015, 10 persoane ar fi achiziţionat, din spaţiul intracomunitar animale (suine) şi concentrate alimentare, pe care ulterior le-ar fi comercializat pe teritoriul României, transporturile nefiind însoţite de documente legale de provenienţă sau transport. Veniturile obţinute în acest fel nu au fost declarate organelor fiscale. De asemenea, în aceeaşi perioadă, persoanele bănuite ar fi achiziţionat bovine de pe teritoriul României, pe care ulterior le-au comercializat în spaţiul comunitar, animalele nefiind luate în evidenţele medicilor veterinari din circumscripţii. Cei în cauză ar fi desfăşurat activităţile în calitate de persoane fizice, transporturile nefiind însoţite de documente legale de provenienţă sau transport, veniturile obţinute în acest fel nefiind declarate organelor fiscale teritoriale”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Mureș remis Vocea Transilvaniei.

    Potrivit oamenilor legii, din vânzarea animalelor, suspecţii ar fi obţinut venituri de aproximativ 1.350.000 de lei, prejudiciul estimat pentru perioada cercetată fiind de aproximativ 216.000 de lei.

    Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, iar la activităţi au participat şi jandarmi.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.