A fost așternut ultimul strat de asfalt pe noul pasaj din Micălaca | Video





Muncitorii de la firma BSC au așternut și ultimul strat de asfalt pe noul pasaj din Micălaca, ceea ce înseamnă că lucrările sunt aproape de final. Estimările sunt ca luna aceasta să fie dat în circulație.
După o „epopee” cauzată de diferite blocaje, mai ales pe partea de exproprieri ale terenurilor, lucrările de la pasajul din Micălaca au fost reluate de la procentul de 36% din execuție de o altă firmă, BSC (Bazar Shop Construct), în septembrie 2022, la aproape 13 ani de la începerea șantierului. De atunci, s-a lucrat la foc continuu, iar acum ele sunt pe ultima sută de metri.
Menționăm că, deși licitația oficială demarată de DRDP a fost câștigată de italienii de la SPIC SRL, firma arădeană BSC se află în relație de subcontractare cu antreprenorul general.
Muncitorii au terminat astăzi de turnat ultimul strat de asfalt, mai au de montat semnele de circulatie, de trasat marcajele rutiere și de pus rosturile de dilatare, respectiv balustrăzile de protecție la partea de trotuar, iar apoi pasajul va fi deschis circulației.
Despre BSC amintim că este firma care a finalizat și noul sens giratoriu de la viitorul mare depozit Lidl aflat la ieșirea din Arad, pe DN7, către Pecica. Dar cu privire la acest aspect o să revenim.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am dpus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)