Braconier „evadat” de sub escorta Poliției, în localitatea Avram Iancu! Ulterior a fost reținut și, în „liniștea” Judecătoriei Gurahonț, a primit un frumos „cadou” de Paști
Liniștea localității Avram Iancu, comuna Vârfurile, a fost tulburată vineri, cu opt zile în urmă, de un nou „scandal cinegetic”, mai precis de braconaj. Poliție – ne referim la polițiști din zonă, dar și la ofițeri din cadrul „Serviciului Arme” din cadrul IPJ Arad, mascați și paznici de vânătoare au „ocupat” localitatea începând cu după-amiaza zilei amintite.
Un paznic de vânătoare din zona Avram Iancu a suprins doi indivizi la braconaj, aceștia împușcând, într-o vale din zonă, trei căprioare. La sosirea polițiștilor de la postul de Poliție din zonă nu a fost găsită arma cu care s-a tras, aceasta fiind ascunsă. Din neatenție sau, poate, neglijență și lipsă de experiență, bărbatul căruia îi aparținea arma a prins ocazia și a fugit de sub escortă, și-a luat arma de unde a ascuns-o în pădure și s-a făcut nevăzut.
Săptămâna trecută, în urma a trei percheziții în zona Secaș-Gurahonț, polițiștii l-au reținut pe fugar. După 24 de ore, prezentat în fața judecătorei de la Gurahonț, aceasta s-a lăsat „înduplecată” de ceea ce a auzit și a decis: control judiciar pentru un anumit Hanțig Pavel (din Secaș)!
Din informațiile pe care le deținem, acesta a fost anchetat și în dosarul „Focuri de armă asupra pădurarului Jiva”.
De comentat nu prea avem ce, doar să spunem că zona Gurahonțului este efectiv „împânzită” de asemenea acte, probabil depărtarea de Arad transformând pădurile de acolo într-un „rai” al braconierilor.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)