„Botanical Dreams” revine cu o nouă ediție: două expoziții simultane în sala obscură a Galeriei Delta
Joi, 7 august, Galeria Națională Delta din Arad găzduiește deschiderea simultană a două expoziții de grafică și pictură, semnate de artistele arădence Linda Barkasz și Maria Furnea. Evenimentul are loc în sala obscură – spațiul din spate al galeriei – și este organizat de Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Arad, sub curatoria Anamariei Șerban, președinta filialei.
Cele două expoziții fac parte din proiectul „Botanical Dreams”, ajuns anul acesta la a doua ediție. Prima ediție a avut loc în 2023, în Galeria Alfa, reunind lucrări care au explorat, din unghiuri stilistice diferite, relația dintre vis, natură și procesul artistic.
Deși fiecare dintre cele două artiste are un stil distinct – Linda Barkasz (cunoscută și cu pseudonimul Newclearfairy – vezi pagina ei de Instagram) definindu-și lucrările ca fiind parte dintr-un registru „minimal magic”, cu un „vibe amuzant-mistic și înălțător”, iar Maria Furnea optând pentru o pictură decorativă, cu influențe semi-abstracte – tema comună reușește să creeze o punte de legătură vizuală și conceptuală.
În cadrul ediției precedente, expoziția a adus în fața publicului o serie de compoziții decorative cu tentă abstractă semnate de Maria Furnea, dar și o direcție mai figurativă în lucrările Lindei Barkasz, ambele artiste explorând visul ca metaforă a creației și a conexiunii cu natura.
Linda Barkasz și Maria Furnea – fiică și mamă – sunt rezidente ale atelierelor de creație „Arad Pădurice” încă din 2020, prin programul AIR Arad.
Noua ediție „Botanical Dreams” promite o continuare a dialogului artistic dintre cele două, dar și surprize în ceea ce privește evoluția stilistică și tematică a lucrărilor prezentate.
Expozițiile pot fi vizitate începând cu 7 august, în spațiul sălii obscure a Galeriei Delta, în timp ce în sala expozițională principală se găsește în continuare expoziția grupului Nava C2, „Sculptura Azi. 4 Discursuri”.
Intrarea este liberă.
Citește și:
„Cam așa a fost”. Galeria Delta a prins viață sub uluitoarea „invazie” Nava C2 | Foto
„Vise botanice” și devieri natural-cosmice la „Alfa”, de Maria Furnea și Linda Barkasz | Foto
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)