Biserica Ekklesia va face un complex pe Câmpul Liniștii: școală, grădiniță, clinică și zonă de sprijin social





La cererea Bisericii Ekklesia din Arad, consilierii locali au aprobat astăzi un proiect de hotărâre care prevede acordarea dreptului de folosință gratuită asupra unor terenuri din municipiu, pe o perioadă de 30 de ani, în vederea construirii unui complex.
Vorbim de o suprafață totală de 35.000 metri pătrați, cu destinația de teren aferent lăcașului de cult, clădiri și spații anexe, pe Câmpul Liniștii nr. 29-33. Potrivit proiectului, Ekklesia are obligația ca lucrările să demareze în maxim 18 luni de la semnarea contractului cu Municipiul Arad.
Prezent la ședință a fost și pastorul, Oti Tipei (foto), care le-a dat mai multe detalii consilierilor cu privire la planurile pe care biserica le are pentru aceste terenuri. Vorbim despre școală, grădiniță, dar și o clinică cu prețuri subvenționate pentru populație, un teren de sport și o zonă de unde persoanele cu venituri mici vor putea cumpăra produse la un preț redus. „Va fi un complex care va aduce un plus valoare zonei”, a spus Tipei .
În ceea ce privește necesitatea extinerii spațiului pentru clasele liceale, consilierul Florin Mariș a spus că și acesta este un plan al comunității penticostale pentru care va fi solicitat în acest sens, în viitor, un teren, pentru că liceul actual este subdimensionat.
(Terenul vizat este identificat cu bulină roșie în imagine, fiind vorba de Câmpul Liniștii nr.29-33)
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)