Birourile electorale județene pentru alegerile din toamnă vor funcționa la Expo Arad
Au fost stabilite sediile Biroului Electoral de Circumscripție Județeană Arad (alegerile pentru Senat și Camera Deputaților) și Biroului Electoral Județean Arad (alegerea Președintelui României).
Ambele birouri electorale vor funcționa la etajul pavilionului expozițional C din cadrul complexului Expo Arad, Municipiul Arad, din Calea Aurel Vlaicu, nr. 300. La aceeași adresă se vor desfășura toate operațiunile prevăzute de lege a avea loc după încheierea votării, precum verificarea/înregistrarea proceselor verbale de consemnare a rezultatelor din secțiile de votare sau predarea-primirea materialelor folosite în procesul de vot.
„În cursul zilei de astăzi a fost organizată o sesiune de instruire a primarilor și secretarilor unităților administrativ-teritoriale privind atribuțiile legale ce revin în organizarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, respectiv pentru alegerea Președintelui României. La instruire au participat Prefectul Județului Arad, șefi de servicii din cadrul Instituției Prefectului, precum și reprezentanții Direcției Județene Arad a Autorității Electorale Permanente. Pe pagina de internet a Instituției Prefectului – Județul Arad, [email protected], au fost create două secțiuni speciale pentru fiecare scrutin din această toamnă, unde vor fi publicate toate actele emise de birourile electorale județene sau de Prefectul Județului Arad privind buna desfășurare a proceselor electorale”, au transmis reprezentanții Prefecturii Arad.
Citește și: De luni, 23 septembrie, începe repararea liniilor de la Făt Frumos. Tramvaiele vor fi suspendate în zonă

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)