Biblioteca Județeană aduce astăzi un omagiu marelui Toma Caragiu





Astăzi, începând cu ora 13:00, Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” aduce un omagiu marelui actor român Toma Caragiu, la 90 de ani de la naşterea sa. Evenimentul se va desfășura în sala Concordia, avându-l ca invitat special pe actorul Dan Antoci.
Toma Caragiu a fost unul din cei mai mari actori români, cu activitate bogata în teatru, TV și film, a interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a excelat și în drame, unul dintre filmele sale de referință fiind „Actorul și Sălbaticii”.
Maestrul Toma Caragiu s-a născut la data de 21 august 1925 în orașul Ploiești, jud. Prahova. Provine dintr-o familie de aromâni, tatăl său fiind Nico Caragiu și mama sa Atena Papastere Caragiu, originară din satul grecesc Aetomilitsa. Familia lui s-a stabilit în Ploiești, iar Toma Caragiu a urmat ciclul gimnazial la Liceul „Sfinții Petru și Pavel”. La scurt timp, a fost ales pentru trupa de teatru a liceului unde şi scria în revista liceului, numită „Frământări”. A terminat liceul și a obtinut diploma de Bacalaureat în vara anului 1945. S-a înscris la facultatea de drept, dar nu după mult timp a abandonat cursurile și s-a înscris la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică București, în clasa lui Victor Ion Popa. Debutul, însă, pe o scenă adevărată s-a produs în anul 1948, pe scena Studioului Teatrului Național din Piața Amzei, când, student fiind, în anul III, i s-a încredințat rolul unui scutier din „Toreadorul din Olmado” în regia maestrului Ion Sahighian. La 1 mai 1948 a fost angajat la Teatrul Național, iar în 1949, la 24 ani, a obtinut Diploma de absolvire a I.A.T.C.
S-a stins din viață într-un mod tragic, sub dărâmăturile blocului din București unde locuia, în urma cutremurului din 4 martie 1977 și a fost înmormântat la cimitirul Belu din București.
Filme cu Toma Caragiu
Toma Caragiu – Momente de Aur (Colectie vol. 1-3 pe 2 DVD) / Toma Caragiu – Momente de Aur (2003)
Toma Caragiu – Momente de Aur (Colectie vol. 1-3 VHS) / Toma Caragiu – Momente de Aur (2003)
Toma Caragiu – Momente de Aur Vol. 1 (2003)
Toma Caragiu – Momente de Aur Vol. 2 (2003)
Toma Caragiu – Momente de Aur Vol. 3 (2003)
Toma – dupa 20 de ani (TV) / Toma – dupa 20 de ani (1997) – el insusi
Buzduganul cu trei peceţi (1977) – Pamfilie / Popa Traista
Casa de la miezul noptii (1976)
Dincolo de pod (1976)
Gloria nu cîntă / Gloria nu cântă (1976)
Marele singuratic (1976) – inginer agronom
Operaţiunea Monstrul (1976) – Directorul Dumitru
Premiera (1976) – actorul Titi Precup
Serenada pentru etajul XII (1976) – strungarul pensionar Firu
Actorul şi sălbaticii (1975) – Costica Caratase
Mastodontul (1975) – muncitorul Gogan
Nu filmam sa ne amuzam (1975) – responsabilul de restaurant Berbecaru
Singurătatea florilor (1975) – Taximetristul Grigore Pascu
Motive (1974)
Tatăl risipitor (1974) – taranul Oaie
Trei scrisori secrete (1974)
Administratorul de bloc (1973) – Administratorul
Casatoria periculoasa (TV) / (1973)
Un august în flăcări (1973) – Seful Sigurantei, Mizdrache
Bariera (1972) – seful de post de jandarmi Eftimie
Ciprian Porumbescu (1972) – The Colonel
Dragostea începe vineri (1972) – Maistrul Panait
Explozia (1972) – Corbea, secretar de partid
Zestrea domniţei Ralu (1972) – Raspopitu
Ziariştii (1972) – Romeo
sursa: Cinemagia.ro
Comentariile portalului
Aradul și notorietatea Geaninei... Cea care se crede.. Stăpâna "cer(c)ului şi a pământului" Aradului - Ieri, 5 februarie 2025, Parlamentul României a adoptat bugetul de (...)
Acum sa vedeți prime si beneficii pe aleșiî locali aproape au dublat impozitul.Mafia vrea îmbogățire fără justa cauză
drujbibi a intrat din nou in actiune....